Fost angajat al Transelectrica: Ministrul Tudose mi-a spus să nu-i mai trimit informări

Data actualizării: Data publicării:
colaj iacov tudose

O capitală europeană lasată în beznă de un întrerupător defect. S-a întâmplat ieri în București. Care a fost cauza? O parte din răspuns e lipsa investiiților. Pe teren, a fost vorba despre un reductor de înaltă tensiune stricat. Un fost șef al diviziei de mentenanță de la Transelectrica a dezvăluit la Digi24 că a trimis mai multe informări actualului premier Mihai Tudose, pe vremea când era ministrul economiei, iar acesta a răspuns să nu i le mai trimită lui. „Singura cerință a tuturor miniștrilor a fost să lăsăm lucrurile așa cum sunt”, a spus el.

„Din păcate, ce s-a întâmplat ieri nu este un element singular. Numai în ultima săptămână, 23-29 octombrie, au fost raportate 44 de evenimente la nivel național. Toate astea pleacă de la o proastă politică pe care cei care au păstorit această instituție au făcut parte dintr-o anumită structură politică, care i-a impus acolo și prin care s-a încercat să se distrugă cumva această societate de stat, care e de interes național, și transferarea mententanței către societăți private”, a spus Constantin Iacov, fost șef al diviziei de mentenanță de la Transelectrica, la Digi24.

„Actualul prim-ministru Tudose, pe vremea când era ministru al economiei (decembrie 2014-noiembrie 2015 și februarie-iunie 2017, n.red.) și am avut ocazia să lucrez cu dândul a primti din partea mea cel puțin patru-cinci informări în care i-am explicat despre ce e vorba. La dânsul în birou, de câte ori am fost, erau mai multe stele decât ar avea un om normal pe umeri și mi-a spus să nu-i mai trimit lui aceste informări. La vremea respectivă, acele informări le făcusem și către premierul de atunci (Victor Ponta, n.red.) și știu că au fost redirecționate către Tudose. Faptul că Tudose știa de această situație și a acoperit-o prin menținerea în funcție a directorului Teau, numit de Chițoiu Daniel, și implicit această doamnă care conduce acum Transelectrica, Popescu, care are o legătură cu ministrul energiei Petcu, de care nu știe nimeni-nimic, sunt oameni care încearcă distrugerea acestei companii”, a mai spus fostul angajat al Transelectrica.

Constantin Iacov a precizat că toate aceste informări cu privire la situația Transelectrica le-a depus la cabinetul ministrului.

„Știți care a fost unul dintre răspunsurile date mie, în birou, de către Tudose? Nu poți s-o angajezi pe șefa mea de cabinet? Sunt (afirmații, n.red.) probate. Între timp, la insistențele domnului Tudose, a fost pusă director general la SMART SA. După o lună am fost nevoit să o dau afară, fiind o firmă pe care o deține Transelectrica”, a subliniat el.

Constantin Iacov a mai spus că sunt bani care să fie alocați pentru reparații, dar sunt redirecționați către acționar, adică statul român, fără să facă investiții.

„Toți miniștrii care s-au perindat după 2012 nu au vrut să țină cont de acel plan de investiții și să demită conducerile care nu l-au respectat. E obligatoriu, ține de siguranța națională”, a subliniat el.

„La cutremurul din 77, pagubele materiale - nu vorbim de victime - au fost mai mici decât la pana de curent care a urmat la o lună și ceva care a afectat România. În 2014, din cauza unei furtuni, în America, o pană de curent de 14 ore a produse pagube de 35 de miliarde de euro”, a precizat el.

Constantin Iacov a avertizat că suntem „aproape” de un astfel de fenomen îngrijorător.

„Tot ce se întâmplă prin această lipsă de implicare a miniștrilor - vedem că ministrul economiei a ajung prim-ministru, dar el n-a făcut nicio afacere, nici nu știe cum se conduce o firmă - ne trezim cu oameni care ne conduc dar nu știu despre ce e vorba. Singura cerință a tuturor miniștrilor a fost să lăsăm lucrurile așa cum sunt”, a mai fostul angajat al Transelectrica.

„În 2014, a fost o pană care putea să bage România într-o mare problemă. Din cauza furtunii pe 29 decembrie a picat o linie care venea de la centrala de la Cernavodă. Atunci ne-am mobilizat, SMART cu reprezentanți de la MApN, și am intrat pe un viscol, zăpadă de un metru jumătate, să repunem o linie. Azi nu s-a făcut nimic și nici n-o să se mai facă nimic. Ce se întâmplă acum e rezultatul unei lipse de inacțiuni. Avem bani, raportăm că avem profit, dar nu facem investiții”, a mai spus el.

„Fiecare multinațională care vinde echipamente electrice e reprezentată de un grup politic și se fac presiuni pentru a cumpăra de la ei. Am hârtii, am cele cinci rapoarte trimise către ministrul Tudose, înregistrate cu ștampilă. Eu am raportat tot ce s-a întâmplat și ce licitații erau aranjate”, a mai spus el.

Întrebat în ce stare se află dispozitivele electrice, el a răspuns că sunt „foarte proaste”.

„Se pot schimba. Stația de la Fundeni, care e retehnologizată în mare parte, vinovată pentru pana de ieri, întreruptoarele de acolo trebuiau schimbate de acum trei ani în planul de mentenanță. N-au fost schimbate. Aceste lucruri se întâmplă peste tot, nu numai acolo. Asta s-a văzut pentru că a fost vizibil. Anul trecut, patru județe au rămas fără curent – Vâlcea, Olt, Sibiu, Gorj – pentru că acolo a picat o linie care nu s-a putut muta puterea pe o linia secundară. Dacă va veni o iarnă grea, aceste lucruri se vor vedea și s-ar putea să fie lucruri foarte rele pentru economia națională”, a mai spus Constantin Iacov.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri