Sari la conținut

Omul cu 25 de funcții la stat, refuzat la cârma Nuclearelectrica

Ministrul Energiei, Toma Petcu, nu-i vrea pe Daniela Lulache şi Bogdan Stănescu la Nuclearelectrica, din cauza rezilierii contractului cu CNU, fapt cercetat în acest moment de Corpul de Control al premierului.

6c30acc1910087e58417e2f67d2ba8c6_XL

Foto: Bogdan Stănescu, un performer al veniturilor primite de la stat

Propunerile Daniela Lulache şi Bogdan Stănescu pentru reînnoirea funcţiilor de administratori ai Nuclearelectrica nu ne aparţin, acestea fiind făcute de un alt acţionar minoritar (n.red. nu a menţionat ce alt acţionar), a declarat pentru HotNews.ro Toma Petcu, ministrul Energiei.

Acesta susţine că Ministerul Energiei nu avea cum să susţină cele două propuneri întrucât există o nemulţumire faţă de actuala conducere a Nuclearelectrica din care cei doi fac parte. "Nemulţumirea vizează rezilierea contractului cu CNU (n.red. Compania Naţională a Uraniului) care a vulnerabilizat industria nucleară integrată a României, aspecte cercetate în acest moment de Corpul de Control al premierului", a mai spus Toma Petcu.

Daniela Lulache este cunoscută pentru relaţiile apropiate cu şefii ALDE, aceasta în contextul în care ministrul Energiei este tot de la ALDE. Anterior numirii sale, Daniela Lulache a fost la conducerea Fondului Proprietatea, fiind la acel moment subiectul unor critici puternice venite din partea acționarilor Fondului și a presei, privitoare la salariul uriaș încasat în funcția pe care o deținea.

Bogdan Stănescu a intrat în atenţia presei după ce, de-a lungul timpului, ar fi avut peste 25 de funcţii în companii şi instituţii ale statului, ocupând inclusiv un post de consilier al viceguvernatorului Băncii Naţionale, Bogdan Olteanu.