Reactorul 2 de la Cernavodă intră în revizia de iarnă

Data publicării:
cernavoda

Acesta va fi se oprit joi pentru lucrări de verificare şi control.

Producătorul de energie Nuclearelectrica a anunţat miercuri că a decis să oprească programat şi controlat Unitatea 2 de la centrala din Cernavodă în seara zilei de 7 decembrie ”în scopul efectuării unor lucrări preventive de verificare şi control şi eventual intervenţii punctuale asupra sistemelor Unitatii 2 în vederea îmbunătăţirii fiabilităţii sistemelor pe perioada de iarnă”, în conformitate cu programul de mentenanţă preventivă.

Conform standardelor de securitate nucleară, astfel de intervenţii ”proactive si controlate” se pot efectua numai cu reactorul în stare oprită, arată un comunicat al SNN, informează News.ro.

”Efectuarea verificării şi intervenţiilor punctuale nu va avea niciun impact advers asupra securităţii nucleare, a personalului de exploatare, populaţiei sau mediului încojurător”, se menţionează în comunicat.

Repornirea unităţii şi resincronizarea la Sistemul Energetic Naţional vor avea loc după efectuarea şi finalizarea testelor şi eventualelor intervenţii care se impun în astfel de situaţii, în conformitate cu procedurile centralei.

Reactorul 2 a mai fost oprit în cel puțin trei rânduri în acest an. În 1 iunie și 24 august a fost oprit pentru revizii, iar în 22 iulie s-a oprit ca urmare a unor avarii.

Nuclearelectrica a realizat în primele nouă luni ale acestui un profit net de 225,28 milioane lei, în creştere cu 120% faţă de perioada similară a anului trecut, când a raportat un rezultat net de 102,39 milioane lei.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării. Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%. Compania are o capitalizare de 2,24 miliarde lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri