Sari la conținut
News Alert

Reportaj exclusiv | Cât valorează în bani gazul natural al României

Resursa cea mai de preţ a României este gazul natural. Nu mai puţin de 25 de miliarde de euro valorează metanul din subteran. În următorii ani această rezervă şi-ar putea dubla valoarea, ţinând cont de zăcămintele nou-descoperite. Digi24 vă arată în exclusivitate drumul acestei averi.

În mijlocul unei păduri din apropierea Mediaşului, sub noroiul vâscos, zace de milioane de ani o adevărată comoară.

În căutarea averii încă nevăzute, îngropată la câţiva kilometri adâncime, a plecat această sondă, în urmă cu mai puţin de o lună.

„Este prima sondă care deschide un posibil viitor zăcământ comercial de gaze”, spune Dan Paul Ştefănescu, director de Explorare şi Producţie.

Sondele sunt veritabile maşini ale timpului, glumesc găzarii. Pentru că străbat solul din perioada în care pe aceste locuri se formau Munţii Carpaţi, iar Europa era acoperită de palmieri.

„Sonda pe care o vedeţi sapă în straturi geologice care s-au format în urmă cu milioane de ani, adică la o adâncime de 1.600 de metri. Sunt șase astfel de sonde în acest moment în România, care caută gaze naturale”, relatează Cătălin Bălan, reporter Digi24.

Explorăm acest câmp care este ceva necunoscut pentru noi”, spene Sorin Stăncicu, director în cadrul Romgaz.

Dacă sonda va descoperi un nou zăcământ, acesta s-ar adăuga la cele 150 pe care statul le deţine acum. Semnele sunt bune, spun răzând specialiştii.

„Forăm încă, mai găsim încă zăcăminte!”, spune Dan Paul Ştefănescu, director de Explorare şi Producţie.

Cele mai mari sunt în Transilvania. „Regina” zăcămintelor este Filitelnic, rezervă descoperită în anii 60, care produce şi acum 3 milioane de metri cubi de gaz zilnic.

„Noi suntem foarte conştienţi de faptul că exploatăm o resursă şi o rezervă non-regenerabilă”, adaugă Dan Paul Ştefănescu.

Şefii Romgaz spun însă că până în 2050 putem sta confortabil pe gazul ascuns în pământ, dacă reuşim să îl aducem până în conducte.

„Primul tronson pe care l-am forat trebuie să-l armez, că altfel se dărâmă malul. Ca să nu se dărâme, introduc coloane de astea de tubaj”, explică director de Explorare şi Producţie din Romgaz.

„Este vorba de nişte burlane de oţel care s-au introdus în pământ şi s-au betonat, s-au cimentat”, adaugă Sorin Stăncicu, director în cadrul Romgaz.

Tehnica de foraj nu s-a schimbat în ultima sută de ani. Ţevile telescopice sunt introduse în pământ, se toarnă ciment pe lângă ele şi apoi se face harta solului.

„Gazul se găseşte în porii acesteia. Sunt de ordinul micronilor, având în vedere că este atât de compactă”, spune Aurel Pop, fost inginer şef geolog.

Când geologii ştiu că rocile conţin hidrocarburi, canalul vertical este perforat, iar gazul îşi face loc prin fisurile milimetrice şi curge în sondă.

„Pe fiecare conductă vine câte o sondă. Gazele ies din pământ la o presiune mică. Ca să le putem injecta în sistemul de transport, trebuie să le ridicăm presiunea”, explică Mihai Man, director sucursala de producţie Mediaş.

Apoi, gazele sunt separate de apă până ajung la punctul de rouă, aşa cum spun găzarii. Adică, vaporii de apă sunt eliminaţi pe acest coş, până când metanul are o puritate de peste 99%.

„Sondele sunt spre sfârşitul duratei de viaţă şi, în perioada asta, mai aduc apă”, mai spune Mihai Man.

Pe vremuri însă gazul ieşea singur la suprafaţă, spun veteranii companiei.

„Primii descoperitori de gaze au fost nişte ciobani care au dat foc la nişte emanaţii din astea ca să se încălzească”, spune Ion Muntean, fost director de dezvoltare al Romgaz.

O căldură ceva mai mare au simţit locuitorii din Copşa Mică, în timpul celui mai lung incendiu din istoria României.

„Şapte ani de zile! Era omorâtă sonda, iar pornea, iar lua foc! Flacără foarte înaltă care lumina ca şi ziua aproape”, povestește Ion Muntean.

Incendiul stins în 1940 aminteşte de statistici impresionante.

„Ne aflăm la prima sondă de gaze forată în România, în anul 1909. Iniţial, această sondă a fost gândită pentru exploatarea sărurilor de potasiu, care ar fi ajutat la fabricarea prafului de puşcă”, relatează Cătălin Bălan, reporter Digi24.

„Sonda a pierdut, până a reuşit să fie pusă în producţie, undeva la 800 de milioane de metri cubi. Adică nu ştiau cum să capteze gazele”, afirmă Ioan Zehan, şef staţie de comprimare Sărmăşel.

România a avut prima rută de transport a gazului din Europa şi prima staţie de comprimare, iar în 1969 eram pe locul 4 în lume în producţia de gaze. Cu alte cuvinte, aveam atât de mult gaz încât ne permiteam să îl irosim în fel şi chip.

„Gazul din sonda 2 Sărmăşel a avut o puritate foarte ridicată şi a fost cel mai pur gaz din Europa”, mai spune Ioan Zehan.

Acum, când metanul rusesc este cel care face legea în toată Europa înmagazinarea lui devine mai importantă decât exploatarea.

„Zăcământul este asemeni unui burete din care gazul este extras sau stors pur şi simplu, iar atunci când este înmagazinat înapoi sub pământ, gazul foloseşte acelaşi principiu al buretelui îmbibat cu apă”, relatează Cătălin Bălan, reporter Digi24.

„Cele șase depozite asigură 40% din consum”, spune Vasile Cârstea, directorul sucursalei Ploieşti.

Peste zece ani am putea înmagazina în astfel de "cămări" încărcate pentru iarnă aproape jumătate din cât producem acum.

„Atunci când e cerere mai mare în sistem folosim agregatele de comprimare pentru scoaterea gazului din depozit”, spune Dinu Găluşcă, şeful secţiei de comprimare sucursala Ploieşti.

Misiunea căutătorilor de resurse: să găsească noi zăcăminte care să compenseze consumul rezervelor de 60 de miliarde de metri cubi.

Avem un câmp nou unde avem cea mai mare descoperire din ultimii 30 de ani. În jur de 27-30 de miliarde de metri cubi este descoperirea”, spune Virgil Metea, director general Romgaz.

În camera de comandă a companiei Romgaz, debitele şi presiunile sondelor arată însă cifre îngrijorătoare. Importurile din Rusia sunt mari, iar pentru gazul românesc cererea a scăzut dramatic.

Cum în ţară are tot mai puţini cumpărători, resursele autohtone vor pleca în curând la export, adică vor trece pe sub Dunăre, spre Bulgaria. În urmă va rămâne însă povestea unei industrii inodore.