Sari la conținut

Romgaz a cântărit mistreţul şi anunţă: vine o iarnă grea

Broasca ţestoasă şi porcul mistreţ dau semne că urmează iarnă grea. Cel puţin aşa spun şefii companiei de stat Romgaz, care iau în calcul comportamentul animalelor atunci când estimează necesarul de gaze pentru perioada de iarnă.

Vasile Cilopan, directorul comercial al Romgaz: „Cât de adânc îşi face broasca ţestoasă vizuina pentru iarnă, cât de graşi sunt porcii mistreţi în ajunul iernii. Sunt nişte repere.”

În depozite se află peste 2,25 de miliarde de metri cubi de gaz metan. Suficient pentru a trece iarna, spun şefii Romgaz, care, după ce au urmărit comportamentul animalelor, au ajuns la concluzia că cpă va fi o iarnă grea.

Vasile Cilopan, directorul comercial al Romgaz: „Ne pregătim de o iarnă geroasă şi lungă.”

În timp ce Romgaz să asigurări că are rezerve suficiente, cei care se încălzesc cu lemne au deja probleme. Şi este vorba despre 3,5 milioane de gospodării. Preţul lemnului s-a dublat de anul trecut. Furturile de lemne atent supravegheate, aplicaţia „Radarul pădurii” şi confiscarea camioanelor cu buşteni fără acte de provenienţă au redus piaţa neagră.

Florea Pungaru, proprietar: „Anul trecut, acum doi ani, trei ani, cumpăram din pădure. Acum dacă s-a sistat, nu se mai taie...”

Dumitru Ciobanu, proprietar: „Anul ăsta au costat 3,5 milioane de lei metrul cub. Mai scumpe decât anul trecut cu 2 milioane. Focul îl facem când o ninge, că nu avem lemn.”

Aproape jumătate din populaţia României se încălzeşte cu lemne, dar regia de stat Romsilva asigură sub 15% din necesar. Statul vinde ieftin, cu 150 de lei metrul cub, dar puţin, spun oamenii.

Statul administrează 49% din pădurile României. Romsilva pune pe piaţă doar 1 milion de metri cubi de lemne pentru foc din necesarul de peste 7 milioane.