Sari la conținut

Cum a ajuns România să importe de 7 ori mai mult gaz rusesc decât anul trecut

Actuala politică a Romgaz, de stopare a producției, pe motiv că importurile de gaz sunt prea ieftine, reprezintă un cuțit cu două tăișuri, avertizează specialiștii. În primăvară, România va ajunge la mâna rușilor. Gazul ”ieftin” de acum, îl vom plăti scump atunci, spun specialiștii. Aceasta dacă rușii vor dori să ne dea gaz.

shutterstock_96443411

Actuala politică a Romgaz de reducere a producției de gaze naturale sub pretextul că aceasta nu este rentabilă este una distructivă pentru interesele energetice ale României, a declarat miercuri pentru Digi24.ro un reputat specialist în industria energetică, care a solicitat anonimatul.

Explozie a importurilor de gaze

Pentru a înțelege miza, trebuie să vedem care sunt importurile de gaz în 2016. Potrivit unor date oficiale, România urmează să importe gaze în proporție de 30% din consumul total la nivel național în luna noiembrie. Din cererea totală de gaze, estimată la 13,72 milioane de MWh în noiembrie, importurile curente vor însemna 4,19 milioane de MWh, adică 30,5%.

Institutul Național de Statistică confirmă. România a importat 381,9 mii tone de gaze echivalent petrol în primele nouă luni din 2016, ceea ce înseamnă o cantitate cu 565,8% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unor date transmise de INS.

În timp ce importurile de gaze au crescut de aproape șapte ori, producția națională a scăzut cu 13,5%. Niculae Havrilet, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), a declarat recent că importurile de gaze din Rusia ar putea crește în această iarnă până la 40% din consumul național.

Cum s-a ajuns aici?

Odată cu liberalizarea prețurilor la gaze naturale s-a pus și problema supraimpozitării profiturilor suplimentare obținute de producătorii de gaz natural, anume Romgaz și Petrom. Prin supraimpozitare Guvernul a dorit să tragă și el un folos și să nu lase sumele obținute suplimentar în buzunarele producătorilor.

Prin două acte normative ale Guvernului, din 2013 şi 2014, a fost introdus impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a adoptării calendarului de liberalizare a preţurilor la gaze.

Astfel, producătorii interni plătesc statului, conform unei formule de calcul, 60% din diferenţa de preţ al gazelor ce se utiliza în anul 2012 (înainte de liberalizare - 45,71 lei/MWh) şi „preţul mediu ponderat al gazelor naturale din producţia internă corespunzătoare cantităţilor comercializate pe piaţa concurenţială pentru consumatorii noncasnici, nu mai mic de 72 lei/MWh”.

Dar ce se întâmplă dacă prețul gazului de import scade? Impozitul plătit de producătorul autohton rămâne același, căci nu este raportat la prețul gazului pe piața europeană/de import, ci la nivelul administrativ, stabilit legal. Situația nu convine. „Gazul pe care îl vindem noi conţine în preţ şi acea taxă care e instituită de o ordonanţă din 2014. În condiţiile în care competitorii noştri la ora actuală sunt importatori şi ei nu au această taxă în componenţa preţului, considerăm că ori ar trebui adăugat şi lor ceva sau extrasă de la noi şi să fie o competiţie gaz-gaz. Atâta timp cât ei vând înaintea noastră şi noi nu vindem”, a  spus marți Vasile Ciolpan, director în cadrul Romgaz.

Ca urmare Romgaz a preferat să închidă sonde decât să scadă prețul de vânzare a gazului produs sub cel luat în calcul la stabilirea impozitului suplimentar plătit statului.

Ori abordarea este greșită, spune specialistul consultat de Digi24.ro. El crede că atitudinea Romgaz are la bază o frică față de Curtea de Conturi, instituție care le-ar putea reproșa vânzarea gazului sub prețul reglementat.

”Problemele la Curtea de Conturi vor continua căci instituția va acuza compania că, oprind producția, a limitat veniturile cuvenite bugetului de stat. În loc de 55% câștig ar putea vinde mai ieftin și ar avea 40% câștig, care ar fi problema?”, spune specialistul. Poate însă că ar fi corect ca nivelul supraimpozitării să nu fie stabilit prin luarea în considerare a prețului reglementat, spre exemplu 72 de lei pe Mwh în cazul explicat, ci a prețului la care se poate face importul.

Riscurile abordărilor Romgaz

Dar dincolo de calcule de eficiență economică, abordările Romgaz prezintă riscuri pentru securitatea energetică a țării. Unul dintre riscuri este pierderea de capacitate pentru sondele inchise. ”O sondă oprită nu va mai ajunge niciodată la producția ei, după ce va fi repornită”, spune specialistul.

Pe de altă parte refuzul Romgaz de a produce și vinde la prețuri mici determină umplerea doar parțială a capacităților naționale de înmagazinare a gazului. ”Strategia guvernului este de a umple total capacitățile de stocare, la sfârșitul ciclului de injecție, până la nivelul de 3,2 miliarde metri cubi, în condițiile în care acum există stocuri de puțin peste 2 miliarde metri cubi. Guvernul trebuia să impună obligativitatea umplerii depozitelor, cum este la unguri”, spune specialistul.

Care sunt riscurile? Cantitățile de gaze înmagazinate vor ajunge la limită la începutul primăverii 2017. ”Se anunță o iarnă cu temperaturi foarte dure în februarie, martie. La acel moment rezervele vor fi pe sfârșite, presiunea de extracție din depozite va fi mică. Câteva zile la temperaturi mai mici de -20 de grade Celsius ne vom prăbuși fără ruși”, spune el. Gazprom va avea ocazia a a recupera prețurile scăzute, practicate acum. ”Vor avea opțiunea să ne ”rupă” economic, aceasta dacă vor dori din punct de vedere politic să ne ajute. Dacă nu, ne vor lăsa să înghețăm, chiar dacă ei nu vor face profit””, spune specialistul.

Romgaz nu se află într-o poziție prea bună. ”Sunt pe cale să pună Romgaz-ul pe butuci. Este departe de insolvență, dar este una dintre companiile care a plătit în contextul crizei petrolului din lume cel mai mare divident, peste Exxon, Chevron, Total. N-au investit. În același timp este compania cu cea mai mare scădere a rezervelor, deci este la extreme. Este o politică de management dezastruoasă, ale cărei efecte se vor vedea destul de curând”, spune el.