Euro urcă la un nivel maxim al ultimelor patru luni şi jumătate, de 4,5325 lei

Data publicării:
Portofel bancnote euro - Guliver Getty Images 1

 

Foto: Guliver GettyImages

Evoluția are loc pe fondul continuării turbulenţelor de pe pieţele mondiale, generate de îngrijorările privind o eventuală ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, potrivit News.ro.

Marţi, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,5218 lei/euro. Îngrijorările legate de votul din weekend din Marea Britanie sunt în creştere, generând scăderi pe burse şi deprecieri ale monedelor emergente, aşa cum este considerat şi leul.

"Totuşi, dat fiind statutul său de monedă cu un indice redus de corelaţie cu fluctuaţiile pieţei, leul a performat mai bine decât celelalte monede cu statut similar din regiune în ultima săptămână şi ne aşteptăm ca această evoluţie să continue", se arată într-un raport ING, publicat miercuri. 

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a continuat să se aprecieze, până la 4,0379 lei, de la 4,0330 lei.

Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţional pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar inporturile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.

Cursul francului elveţian, considerat monedă-refugiu în perioade de turbulenţe, a crescut cu încă un ban, la 4,1838 lei, nivel maxim al acestui an, find neatins din 29 decembrie 2015. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri