Sari la conținut

Evaziunea din vamă atârnă greu. La Calafat nu există cântar pentru camioane de mare tonaj

Conducerea CNADNR a preferat să nu punem instalațiile de cântărire la Calafat. Este management defectuos”, susține Claudiu Ţuţulan, angajat al CNADNR, la Agenţia de Control şi Încasări.

Oamenii din interiorul Companiei de Drumuri şi Autostrăzi susţin că există o explicaţie pentru această scăpare.

Sunt multe proceduri şi procedee prin care un salariat poate să lase un şofer turc să intre în ţară, deşi are o cantitate mai mare”, spune director suspendat al DRDP Craiova.

Peste 30.000 de tiruri au trecut podul Calafat-Vidin doar luna trecută. Trebuiau cântărite toate, iar şoferii celor care depăşeau 40 de tone ar fi fost obligaţi să plătească autorizaţie specială între 50 şi 800 de euro. Iar în cei doi ani de când a fost inaugurat punctul de trecere a frontierei Calafat, pe aici au trecut peste 500.000 de autovehicule de tonaj mare, însă nici unul nu a fost cântărit şi taxat conform legii.

Autorităţile de la Agenţia de Control şi Încasare Calafat au început de curând amenajarea unui punct de control a tirurilor, unde vor fi cântărite şi taxate. Dar mai durează până să se aplice legea.

La punctul de trecere a frontierei Bechet, la nici 100 de kilometri de Calafat, TIR-urile sunt cântărite. Într-o lună, statul a încasat acolo şase mii de euro de la camioanele supra-încărcate.

Şoferii au aflat însă pe unde se pot strecura în România cu mai multe mărfuri decât permite legea, aşa că traficul este mai redus acolo. Preferă să facă un ocol şi să intre pe la Calafat.