Cum a evoluat leul față de monedele din regiune

Doru Cireaşă Data publicării:
bani casa ECONOMIE BANCNOTA 100LEI BANI AGERPRES
Foto: Agerpres

Dacă în perioadele fără modificări fiscale evoluția monedei naționale este similară cu cea a celorlalte monede din regiune, de la începutul lunii octombrie evoluția leului pare a se fi decuplat de cea a celorlalte monede.

Foto: Leul (culoare albastră) este moneda din Europa Centrală și de Est care s-a devalorizat cel mai mult. Performanțele zlotului (mov), coroanei (roșu) și forintului (verde) au fost mai bune

Leul a devenit moneda regională care înregistrează cea mai accentuată scădere față de celelalte monede regionale, anume forintul maghiar, zlotul polonez și coroana cehă, arată o analiză a evoluțiilor acestor monede de la începutul anului până în prezent.

Moneda națională a înregistrat marți o anumită întârire în fața euro, insuficientă însă pentru a aduce leul la valorile anterioare. Euro a fost cotat la 4,6482 lei, în scădere cu 0,13 bani, respectiv 0,03%, față de valoarea din ziua precedentă.

Evoluția leului este îngrijorătoare dacă privim la celelalte monede din regiune. Două din cele patru monede regionale au reușit chiar performanța de a se întări în 2017 față de euro. Astfel, dacă la începutul anului un euro valora 27,021 coroane cehe, luni rata era de 25,567 coroane. La fel și zlotul polonez. La 1 ianuarie un euro se schimba pentru 4,4103 zloți, pentru ca în data de 13 noiembrie rata să fie de 4,2349 zloți la un euro.

Singura monedă cu evoluție similară cu a leului este forintul maghiar. Scăderea acestuia de la începutul anului, respecticv 0,71%, este mult mai muică decât cea a leului care și-a pierdut 2,58% din valoare față de moneda europeană. Practic, dacă din primăvara - vară celelalte monede regionale au înregistrat evoluții mixte, adică creșteri urmate de scăderi, leul a avut o tendință constantă de scădere.

Cum explică BNR evoluția

”Leul nu este singura monedă care s-a depreciat. Am vazut depreciere în regiune atât la forint, cât şi la zlot. Deprecierea leului a fost însă mai de durată, nu cu cifre mari, dar mai de durată. Spre deosebire de Ungaria sau Polonia, noi avem o situaţie în deteriorare a balanţei comerciale. Exporturile cresc cu 9%, în timp ce importurile crescu cu 11-12%. Baza este oricum dezechilibrată și chiar dacă exporturile şi importurile ar creşte în acelaşi ritm, balanţa commercială s-ar deteriora. Polonia, spre exemplu, este în echilibru”, spunea săptămâna trecută guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

BNRa revizuit în sus prognoza de inflaţie pentru sfârşitul acestui an, la 2,7%, faţă de prognoza anterioară de 1,9%, a anunţat guvernatorul, precizând că fără impactul taxelor rata inflaţiei „ar fi arătat mai bine”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri