Sari la conținut

Guvernul lucrează la cel mai mare vehicul financiar din istoria României

Fondul suveran de investiţii, copilul de suflet al social democratilor, promite să aducă în următorii 3 ani în economie zece miliarde de euro. Potrivit programului de guvernare PSD, cu banii vor fi construite autostrăzi, căi ferate rapide, fabrici şi spitale. Totul - dacă se mută sub o singură umbrelă companiile de stat profitabile.

O fi bine, o fi rău? Între economişti apele sunt despărţite: unii spun că fondul suveran poate fi un miracol financiar, pe când alţii preferă cuvântul „inginerie".

Prin buzunarul găurit s-ar putea să se piardă şi bani luaţi cu împrumut. Fondul suveran va emite obligaţiuni pentru a finanţa proiecte pe care în mod normal le-ar face statul. Practic nu mai ies banii din buget, ci din fond şi nu se mai împrumută statul, ci fondul. Şi aici se ridică marea intrebare - Nu e un mod de a ascunde de fapt datoria publică ţinând aparent deficitul bugetar în limite? La Bruxelles nu merge cu ocaua mică. Şi Grecia a încercat să-şi cosmetizeze deficitul bugetar şi n-a sfârşit bine.

În trei ani România va avea tot ce cere de aproape 3 decenii. O autostradă care taie munţii spre Moldova, o alta de la Iaşi la Bucureşti, a treia de la Bucureşti la Timişoara plus Comarnic-Braşov. Investiţii vor veni şi pe calea ferată. În 2020, se va putea circula cu cel puţin 100km/oră din capitală spre vest, din capitală spre Constanţa, spre Braşov, Iaşi şi Chişinău. Tot până atunci fondul suveran va construi şi 8 spitale regionale şi un mare spital naţional. Nu e tot. Se vor face numeroase fabrici în agricultură şi industrie, spune programul de guvernare PSD, şi se vor extinde uzinele de armament. Fondul va cumpăra inclusiv garnituri de tren, o flotă de nave şi una avioane. Asta pentru ca în 2020 în România să fie cel puţin un milion de oameni cu salariu de peste o mie de euro. Până acolo însă e nevoie de bani. Fondul suveran se va hrăni cu dividendele companiilor de stat, se va împrumuta şi va vinde activele neesenţiale. Dar există o problemă. Până să ştie ce pot vinde, companiile trebuie să afle ce deţin.

Răzvan Orăşanu, fost preşedinte al AVAS: „CFR are undeva la 10-20% din active care nu sunt nici măcar cu titlul de proprietate obţinut pentru ca de-a lungul anilor nu s-au îngrijit de lucrul ăsta. Există o grămadă de instituţii de stat care nu şi-au obţinut titlurile de proprietate pe care le aveau pe terenuri, pe clădiri. Din neglijenţă, din o combinaţie de hoţie şi reavoinţă”.

Obţinerea titlurilor de proprietate poate dura luni sau chiar ani de zile. Proiectul însă nu doar că va porni greu, dar va porni şi cu stângul. Fondul suveran al Norvegiei, pe care social-democraţii îl iau drept model, este cel mai mare jucător de pe bursele Europei, investeşte masiv în imobiliare şi a ajuns să fie de peste două ori mai mare decât PIB-ul ţării tocmai fiindcă are ca scop înmulţirea banilor. Iar fondul norvegian a pornit de fapt prima dată cu banii şi apoi cu investiţiile. Versiunea românească nu are banii şi se concentrează pe investiţii cu randamente foarte mici.

Radu Crăciun, preşedinte BCR Pensii: „Sunt fonduri care investesc în primul rând în străinătate”.

Gabriel Dumitrascu, fost director Privatizări, Ministerul Economiei: „Ştim toţi că avem spitale precare, toţi am acceptat că avem nevoie de spitale regionale şi de un mare spital naţional, dar nu cred că fondul de investiţie are această menire. Fondul de investiţie trebuie să facă plasamente în zone eco rentabile”.

Mircea Ursache, vicepreşedinte ASF: „Să gestioneze această proprietate a statului cu un singur scop, scopul profitului”.

Pentru spitale, autostrăzi şi căi ferate rapide fondul ar urma să plătească 6,5 miliarde de euro în trei ani, bani care însă se pot întoarce în fond abia după câteva decenii. Cu ieşiri mari de bani şi intrări, mici, marele risc pentru fondul suveran este decapitalizarea. Estimarea PSD e însă că vor veni sume mari din alte surse. Până în 2020 în fond ar urma să intre 10 miliarde de lei în dividende ale companiilor de stat, plus un miliard din vânzarea activelor neesenţiale pe care acestea le deţin, precum hoteluri şi case de odihnă. Vor fi vândute şi participaţii minoritare la fabricile construite iar alte 25 de miliarde ar veni din împrumuturi prin obligaţiuni.

Gabriel Dumitrascu, fost director Privatizări, Ministerul Economiei: „La obligaţiuni la maturitate trebuie să plăteşti banii şi să plăteşti dobânda aferentă. Există riscul ca neputand să plăteşti aceşti bani să înceapă executări silite de către creditori, de către cei care îşi vor banii”.

Riscul executărilor silite creşte exponenţial dacă fondul se împrumută mai mult decât îl ţine plapuma. Din păcate, tocmai fiindcă investiţiile au randament mic iar banii se întorc târziu în fond, se poate pica într-o spirală a supraîndatorării. A supraîndatorării statului în final, fiindcă el va fi unicul acţionar. Însă mutând construcţia de spitale şi drumuri din sarcina bugetului de stat în cea a fondului, datoriile n-ar apărea în contabilitatea statului. Artificiul permite ca datoria publică să nu crească iar deficitul bugetar să pară în limite. O tactică de ascundere a deficitului ar fi ca la proiectele de investitii, fondul sa fie acţionar minoritar. În consorţiul de finanţare a unei autostrăzi de pildă, ar avea 49% din acţiuni şi atunci cheltuiala nu ar fi înregistrată în deficit.

Gabriel Dumitraşcu, fost director Privatizari, Ministerul Economiei: „Aş vrea să cred că nu ne furăm căciula singuri. Încercând să menţinem deficitul sub 3 % plasând o serie de investiţii care ar aparţine de drept guvernului în zona fondului de investiţii”.

Memorandumul de înfiinţare a fondului suveran vorbeşte în cele 6 pagini de 2 ori despre găsirea unei soluţii prin care să se ocolească deficitul bugetar, dar care totuşi să fie acceptabilă pentru Bruxelles.

Comisia Europeană însă estimează că deficitul va atinge 3,6% din pib în acest an şi 3,9% anul următor. Aprobarea Uniunii e cu atât mai greu de obţinut cu cât înfiinţarea fondului riscă nu să ţină deficitul în limite, cum vrea guvernul, ci să-l crească şi mai tare, însă sub preş. În fondul suveran vor fi vărsate dividendele care acum merg la buget, dividende care anul trecut au insemnat aproape 0,3% din PIB. Şi social democraţii recunosc că bugetul de stat se va diminua, dar spun că în timp gaura se va acoperi, iar în 2020 fondul va aduce la buget un surplus de peste 6 miliarde de lei. Până să fie statul doldora de bani, companiile sale ar putea claca. Guvernul le-a cerut dividende de 90% din profit. Ceea că înseamnă că mai rămâne doar 10% pentru investiţii.

Ana Otilia Nuţu, analist Expert Forum: „Avem probleme la Transelectrica unde nu s-a achiziţionat noul sistem informatic, funcţionează cu sistem informatic din 2003”.

Odată ajunşi în fondul suveran, banii produşi de companiile profitabile vor merge către cele cu probleme. TAROM, care de 9 ani de zile înregistrează doar pierderi, va primi o flotă de avioane, iar CFR Călători va primi garnituri de tren. Însă, ca şi-n cazul deficitului, se păşeşte din nou milimetric pe lângă directivele europene - în acest caz, pe lângă legea ajutoarelor de stat. Mecanismul pasării profiturilor a mai fost testat şi-n trecut în România ... fără succes. Guvernele Tariceanu şi Boc au încercat unirea tuturor companiilor din energie în două holdinguri: Electra şi Energetica. Tentativa însă a murit din faşă fiindcă s-au opus Consiliul Concurenţei, FMI şi Banca Mondială.

Ana Otilia Nuţu, analist Expert Forum: „Ideea de fapt în acele companii era să se acopere pierderile din sectia de cărbune prin profiturile Hidroelectrica şi Nuclearelectrica la acel moment. Deci subvenţie încrucişata, este exact genul de problemă care poate să apară şi aici dacă ne gândim să finanţăm cu profiturile de la Romgaz să zic pierderile de la CFR”.

Istoria însă nu furnizează un singur exemplu negativ pentru fondul suveran. Un Fond Naţional de Dezvoltare a fost creat de Guvernul Tăriceanu cu banii din privatizarea BCR, Petrom şi Distrigaz. Suma strânsă - 11 miliarde de lei - era, conform legii, destinată exclusiv investiţiilor.

Ana Otilia Nuţu, analist Expert Forum: „S-a dat o derogare de la lege sau s-a putut face un împrumut pentru bugetul statului din acel fond, împrumutul n-a fost niciodată rambursat după cum bine ştiţi, iar banii au fost folosiţi pentru creşterea salariilor şi pensiilor”.

Gabriel Dumitraşcu, fost director Privatizări, Ministerul Economiei: „Nu a existat o transparenţa în ceea ce priveşte cheltuirea acestor bani. Azi dacă întrebăm 99.9% dintre români nu ştiu ce le-a adus bun acest fond dacă le-a adus ceva şi nici nu ştiu că a existat”.

Capitalizarea fondului suveran de 10 miliarde de euro înseamnă că o sumă de 6 ori mai mare decât bugetul Sănătăţii este concentrată într-un singur loc. Marea frică e că s-ar împărţi contracte clientelei de partid. Dar de cealaltă parte, executivul dă asigurări că la conducerea fondului nu se vor face numiri politice. Totuşi vehiculul financiar va fi controlat de Guvern prin Ministerul Economiei, asta în vreme ce în Norvegia fondul suveran funcţionează sub Banca Naţională a ţării tocmai pentru a fi ferit de eventualele ingerinţe politice.

Radu Crăciun, preşedinte BCR Pensii: „Este esenţial ca acest fond să aibă acei experţi care să poată să asigure o asupraveghere a modului în care firmele care au beneficiat de investitii folosesc aceşti bani şi în ce măsură nu va fi o poveste fără de sfârşit în care se bagă bani, se papă, apoi iar se bagă noi bani şi aşa mai departe”.

De calitatea managementului vor depinde inclusiv costurile la care Fondul se împrumută. Un risc mai mare înseamnă dobânzi mai mari la emisiunile de obligaţiuni şi un mare obstacol la obţinerea creditelor sindicalizate. Semnale de alarmă deja există. Ministrul Mediului de Afaceri a vorbit la Hotnews despre intenţia de a modifica legislaţia guvernanţei corporative în aşa fel încât acţionarii privaţi de la companiile de stat să primească mai puţine informaţii.

În final, întrebarea e cui serveşte mutarea companiilor de stat sub o singură umbrelă. Investiţii se pot face şi acum din dividende, obligaţiuni şi privatizări, dar trecând sumele prin bugetul de stat. Veniturile pot fi suplimentate cu fonduri europene sau finanţări obţinute prin planul Juncker, aproape neutilizat de statul român.

Deşi PSD promite că fondul va investi 3,5 miliarde de euro în spitale, România are acces la bani europeni pentru modernizarea a 280 de unităţi sanitare pentru care însă n-a trimis niciun proiect.

E neclar însa cum se va face diferenţă între o investiţie profitabilă şi un eşec. Fondul suveran al Norvegiei este mandatat să maximizeze randamentul investiţiilor, iar performanţa administratorilor e judecată tocmai pe baza sumelor pe care aceştia le produc. În România însă simpla configuraţie a fondului împiedică trasarea unor criterii de performanţă. Unele proiecte vizează investiţii în companii şi deci pot produce profit, altele din contră, înlocuiesc cheltuielile bugetare şi nu pot fi evaluate în funcţie de randament. Nu există un răspuns mulţumitor la întrebarea pe ce baze se va judeca dacă cei zece miliarde de euro au fost cheltuiţi bine sau nu.