Sari la conținut

Mihai Tudose în Parlament: avalanșă de cifre pozitive despre economie

Chemat luni de către PNL în fața Parlamentului, premierul Mihai Tudose nu a avut decât cuvinte de laudă în privința evoluțiilor economice. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat încă de lunea trecută că partidul pe care îl conduce îl va convoca pe prim-ministrul Mihai Tudose în Parlament pentru a da explicaţii cu privire la ”situaţia economică dezastruoasă”, adăugând că liberalii vor utiliza toate căile parlamentare pentru a opri activitatea unor miniştri.

Deficitul la opt luni, 0,77% din PIB e foarte bun, a spus luni premierul Mihai Tudose în fața parlamentarilor. Premierul a dat cifre menite să convingă că economia este pe calea cea bună.

Care sunt acestea?

-salariul mediu net, în prezent mai mare cu 15% față de aceeași perioadă din 2016.

-pensia medie, și aceasta cu 15% mai mare.

-sectorul privat a creat în primul semestru cu 120.000 locuri de muncă mai mult decât anul trecut.

-cel mai mic număr de șomeri de după 1996.

-producția industrială, cea mai mare creștere după Estonia, cu respectiv 8% în primele șase luni.

-productivittea în creștere cu 6,4%

-numărul firmelor nou înființate, superior celui al firmelor închise.

-exporturile spre UE, în creștere cu 10%.

-încrederea în piață din partea mediului de afaceri, peste cea de anul trecut (indice 104,9).

-vizită economică importantă planificată pentru octombrie din partea a 100 de firme din SUA.

-Guvernul va depăși nivelul fondurilor pe care s-a angajat să le absoarbă, respectiv 5,2 miliarde euro.

-legea prevenției a fost aprobat de către Guvern. Urmează dezbaterile în Parlament pe tema acesteia.

-Casa de comerț a României, companie de stat care va fi înființată pentru a încuraja exporturile firmelor mici.

-legea Parteneriatului Public-Privat va fi gata la finele acestei luni.

-proiectul legii bugetului de stat va ajunge pentru dezbatere în Parlament, devreme, în luna noiembrie.

-Pilonul II. Guvernul nu se va atinge de el.

-Deficitul bugetar după 8 luni, doar 0,77% din PIB, sub limita angajată de Guvern de 2,95%. Acesta este însă mult peste cel de 0,41% din PIB înregistrat la finele lunii august 2016.

Tudose nu a ezitat să critice guvernarea de anul trecut. În aceeași perioadă din 2016 nu exista niciun manual școlar, iar anul trecut au emigrat 200.000 de români.