Sari la conținut

Prag minim de 750 de lei pe locuitor pentru funcţionarea autorităţilor locale

Ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a declarat că începând cu 1 ianuarie 2018, pe zona de finanțare a autorităților locale va fi introdus un prag minim de 750 de lei pe locuitor pentru funcționarea unităților administrativ-teritoriale, iar în cazul în care acesta nu acoperă bugetul de funcționare, va fi completat cu sume de la bugetul de stat.

sevil shhaideh_agerpres_7988733

FOTO Agerpres

„O modificare pe care încercăm să o introducem - ea este prevăzută în programul de guvernare - se referă la instituirea unui prag minim de 750 de lei pe locuitor, de la care să se analizeze bugetul de funcționare al fiecărei unități administrativ-teritoriale. În momentul în care acest prag minim nu este asigurat din veniturile proprii ale primăriei, abia atunci să vină în echilibrare bugetul de stat cu sume defalcate din TVA sau din alte surse ale sale”, a arătat Sevil Shhaideh, într-o conferință de presă susținută la Târgu Mureș.

Ministrul a spus că se lucrează la modificarea Legii Finanțelor Publice astfel încât, tot din 1 ianuarie 2018, impozitul pe venit să fie sursă a bugetelor locale.

„Conform programului de guvernare, în zona de finanțare a autorităților locale, în acest moment lucrăm la modificarea Legii 273 a finanțelor publice locale și în acest sens, începând cu 1 ianuarie 2018, impozitul pe venit va deveni sursă a bugetelor locale. Acolo unde aparatul propriu al primarului sau al președintelui Consiliului Județean nu va reuși să colecteze această sursă, vom fi sprijiniți de către ANAF, dar sumele vor fi virate exclusiv către bugetele locale. Aceasta este prima modificare majoră pe care o vom aduce la Legea Finanțelor Publice”, a arătat ministrul Dezvoltării, citat de Agerpres.