Raportul ANPC privind controalele la bănci a fost publicat fără cea mai aşteptată informaţie

Data actualizării: Data publicării:
A bank employee counts Euro notes at Kasikornbank in Bangkok
Foto: Gulliver/GettyImages

Raportul controalelor făcute de către Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a fost publicat, miercuri seară, după ce premierul a cerut acest lucru în şedinţa de Guvern.

Raportul, care are 108 pagini şi care a fost publicat miercuri seară pe site-ul Ministerului Economiei, prezintă o sinteză a unor controale făcute de ANPC începând cu anul 2015 şi până în luna august a acestui an.

În acest raport nu sunt menţionate şi numele băncilor la care au fost descoperite nereguli.

SINTEZA ACTIUNILOR DE CONTROL ÎN PERIOADA IANUARIE 2016 – AUGUST 2017

Astfel, potrivit raportului, în perioada 7 noiembrie 2015 - 31 martie 2016 au fost făcute verificări vizând respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la încheierea contractelor de credit de consum, cu sau fără ipoteca, de către bănci, fiind încheiate 249 de procese-verbale de constatare a contravenţiei, cu amenzi în valoare totală de 1.743.000 de lei.

Au fost restituite consumatorilor sume în valoare de 1.097.773,31 de lei, 112.161,29 de euro, 361.828,78 de franci elveţieni şi 361,13 de dolari, la nivel naţional fiind instrumentate 10.476 de reclamaţii privind băncile.

În acest an, au fost făcute verificări în perioada 8 mai - 16 iunie, fiind însă verificate instituţii financiare nebancare pentru contracte încheiate în perioada februarie - mai. În raport se precizează că au fost verificate 40 de instituţii financiare nebancare, au fost date amenzi în valoare totală de 337.000 de lei şi dispuse diverse măsuri de remediere a problemelor constatate. La nivel naţional, au fost instrumentate 6.137 de reclamaţii.

"La nivelul structurii centrale, au fost încheiate 57 de procese-verbale de constatare a contravenţiei, cu amenzi în valoare totală de 489.000 de lei şi au fost restituite consumatorilor sume în valoare de 489.155,73 de lei, 20.082,93 de euro, 13.724,76 de franci elveţieni şi 252,23 de dolari", se mai menţionează în raport.

De asemenea, în perioada 2016-2017 au fost emise nouă ordine prin care s-a dispus încetarea practicilor comerciale incorecte, iar ANPC a înaintat în instanţă 46 de acţiuni împotriva băncilor, pentru clauze abuzive din contracte.

În raportul publicat miercuri seară sunt detaliate neregulile depistate la fiecare unitate verificată, precum şi măsurile luate de ANPC.

Premierul Mihai Tudose a cerut, miercuri în debutul şedinţei de Guvern, reprezentantului Ministerului Economiei să facă publică sinteza activităţilor de control realizată de Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) privind sistemul bancar, susţinând că "va fi o lectură frumoasă şi interesantă pentru toată lumea”.

Sursa: news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...