Sari la conținut

Rectificare bugetară, de abia în septembrie

Rectificarea bugetară va avea loc în luna septembrie, spune premierul Mihai Tudose. Aceasta după ce alţi miniştri au spus că va avea loc în luna august.

"Deocamdată suntem bine. (...) Probabil că (vor fi - n.r.) două, întotdeauna va fi ultima finisare spre finalul anului", a spus Tudose la un post TV, informează News.ro.

El a criticat şi liderii PNL care acuzau că rectificarea va fi negativă, din cauza situaţiei financiare precare. "Tu eşti ditamai liderul şi spui ţara mea (...) e în colaps financiar. Dădea bine la televizor", a spus el. Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat, pe 19 iulie, că rectificarea bugetară va avea loc cel târziu în luna august.

”Chiar astăzi trebuie să particip la întâlnirea cu ministrul de Finanţe (Ionuţ Mişa - n.r.) şi după cum bine ştiţi pe calendarul rectificărilor, rectificarea este posibil să aibă loc în luna august sau cel târziu în luna august, în funcţie de gradul de execuţie al tuturor cheltuielilor de la nivelul fiecărui minister”, a declarat Sevil Shhaideh.

Ea a precizat că la nivelul ministerului pe care îl reprezintă, în acest moment, toate sumele sunt angajate şi ”cash-urile sunt suficiente”.

”Deci, avem o execuţie în grafic. Nu credem că în acest moment pe ceea ce discutăm noi astăzi se impune o suplimentare. (...) Suntem în graficul şi în necesarul pe care l-am preconizat de la începutul anului”, a spus ea.

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, că ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a prezentat coaliţiei un plan privind relocarea unor bani în cadrul rectificării bugetare, având în vedere că în unele ministere gradul de execuţie este de doar 2% pe primele 6 luni ale anului.

"S-a vorbit despre rectificarea bugetară. Domnul ministru de finanţe a prezentat un plan privind relocarea unor sume în cadrul unor ministere pentru că, din păcate, avem ministere care au un grad de execuţie la 6 luni de 2%", a spus Tudose.

El a dat ca exemplu Ministerul Tehnologiei Informaţiei, condus până de curând de Augustin Jianu.

"Ştiţi, fostul prim viceprim-ministru 2 zile. Grad de execuţie 2%. Din păcate, anumite proiecte sunt deja ratate şi atunci banii respectivi vor fi relocaţi în cadrul ministerului sau în alte ministere", a spus Tudose.

Întrebat despre execuţia Ministerului Apărării, el a spus că este "foarte bună", însă nu au fost luate încă în discuţie şi fondurile pentru înzestrare, fiind încă evaluări în curs.