Sari la conținut

România, accidentată serios în cursa UE pentru taxele multinaționalelor

În timp ce un important partid politic din România credea zilele trecute că făcând copy-paste după o importantă Directivă în domeniu (nr.1164 din 2016) va obliga multinaționalele să achite impozite în România, Directiva în cauză era, în aceeași zi, modificată la Bruxelles. Întâmplarea este relevantă. Aceasta arată derizoriul discuțiilor purtate la București privind taxele plătite de multinaționale, subiect foarte arzător la Bruxelles.

beps

Foto: James Fryer, economist.com

Doi consultanți fiscali avertizează că România urmează să piardă sume importante la capitolul taxe plătite de multinaționale.

Dacă în prezent putem încasa taxe de la marile multinaționale prezente în România dar nu o facem sau o facem cu timiditate, cauza fiind lipsa de pregătire a inspectorilor fiscali sau chiar lipsa voinței politice, în viitor nu vom mai avea ce impozita, chiar dacă ne vom pune la punct aparatul fiscal.

Avertismentul aparține unor cunoscuți specialiști în fiscalitate și este formulat după ce în acest an Comisia Europeană a adoptat Directiva 1164. Printre altele, aceasta modifică drastic locul unde se impozitează marile companii multinaționale prezente în Europa.

Politicienii noștri par însă a nu fi surprins esența fenomenului și sensul complet al Directivei. În urmă cu o săptămâna, un important partid politic din România a prezentat public proiectului unei legi de ”stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale”, un copy-paste după Directiva europeană. Înțelegerea liderilor acelui partid era aceea că Directiva lupta împotriva multinaționalelor care își trimit profitul acasă.

”Noi vrem să o transpunem mai repede și este în interesul statului să o transpunem. Noi avem termen de transpunere în 2019, dar de ce să așteptăm? De ce să nu începem de astăzi, prin votul Parlamentului, să impozităm cu 16% profitul companiilor internaționale care își trimit profitul în afară prin diverse tertipuri. Antreprenorul român plătește profitul în România, iar ceilalți și-l duc afară prin diverse pârghii. Directiva aceasta facilitează impozitarea profitului acolo unde l-ai produs. Aș vrea să provoc Parlamentul să propună aceeași procedură ca într-o săptămână să o trecem și prin Senat și prin Camera Deputaților. Este un proiect foarte bun. Vorbim de venituri de patru ori mai mari la buget”, spunea liderul acelui partid.

Ce conține Directiva 1164

Dincolo de prevederi privind limitarea dobânzilor ce pot fi deduse din cheltuieli, metodă prin care multinaționalele își mută profiturile (companiile iau împrumuturi de la companiile mamă, apoi le plătesc acestora dobânzi uriașe – de fapt îți umflă cheltuielile pentru a nu avea profit și a nu plăti impozit), Directiva conține prevederi privind locurile unde se impozitează profiturile.

În prezent regulile nu stabilesc clar impozitarea profitului acolo unde acesta este obținut. Cu ajutorul companiilor afiliate (companii ce au în mare parte același acționariat), profiturile sunt plimbate printre regimurile fiscale cele mai avantajoase în adevărate operațiuni contabile caracterizate de inventivitate. În final se ajunge să se plătească impozite în țara de origine sau chiar de loc. Este cazul lanțului de cafenele Starbucks care a plătit impozite simbolice în Marea Britanie sau al Apple, companie rezidentă în Irlanda. CE a cerut acestei țări să recupereze taxe de 13 miliarde euro de la compania americană.

Cum luptă Directiva 1164 împotriva fenomenului? Directiva nu mai lasă ”în voia sorții” locul unde se constituie baza impozabilă și stabilește un mod în care baza impozabilă se împarte între țările în care compania multinațională are activități și filiale.

Factorii în funcție de care se face împărțirea sunt locul în care sunt deținute activele, forța de muncă din fiecare țară, costul angajării și vânzările făcute. Factorii la care România stă bine, cum ar fi numărul de personal, au o pondere mică, de doar unul la șase, în timp ce factorii la care țările dezvoltate dețin superioritatea, precum locul capitalului, au ponderea mare, de unu la trei.

”Nu e greu să ne dăm seama unde bate algoritmul: acea filială unde e doar mâna de lucru ieftină, acolo unde nu se fac mari vânzări și unde nu este localizat activul cel mai de preț (și intangibil) – tehnologia, patentele – acea filială nu e în măsură să emită pretenții la o bucată consistentă a profitului grupului”, spune Adrian Luca, specialist în prețuri de transfer, reprezentant al firmei TPS.

Evident, este vorba de România și alte țări unde sunt mulți angajați dar nu sunt vânzări din cauza puterii mici de cumpărare.

El dă și un exemplu. Astfel dacă o companie are trei filiale în țările A,B și C și, respectiv, 1.000, 2.000 și 3.000 de angajați în fiecare dintre acestea, baza impozabilă ce va reveni primei țări (cu cel mai mic capital) va fi doar de 150 de unități monetare din 900. Dacă numărul de personal se mărește în țara A, de la 1.000 la 4.000, noua bază de alocare se mărește prea puțin, ajungând la 225 de unități monetare. Grosul va continua să rămână în țările B și C și să fie impozitat aici.

Adrian Luca se întreabă cu ce au contribuit politicienii români la acest sistem. L-au negociat ei?

”Revin cu marea întrebare – a fi sau a nu fi și noi în aceste jocuri europene? Unde sunt autoritățile, ce fac politicienii noștri când se discută de algoritmi care ne interesează cu adevărat pe noi cei de azi, dar îi intersează și pe copii noștri? Implementăm ce s-a convenit la nivel european, dar ne-am lăsat spațiu de manevră să venim cu instrumente locale de compensare, așa că, pentru facilitarea creșterii capitalizării, a creșterii valorii adăugate produse, propunem următoarele măsuri … Cam asta  așteptăm să auzim de la politicienii noștri!

Atât de simplist cum vorbesc politicienii de la București: ”prin această lege vom împiedica transferul profiturilor și vom încasa de patru ori mai mulți bani din impozitul pe profit”. Sunt vorbe pe care nici măcar directiva nu le pomenește”, spune el.

Luca numește proiectul de lege promovat de partidul în cauză ”un copy-paste de la cap la coadă (care – n.red.) ajunge să se numească ”transpunerea unei directive”. Digi24.ro a relatat aici despre această situație. În superficialitatea lor, ”legiuitorii” români au preluat până și formularea europeană ”în conformitate cu legislația statului membru”.

Potrivit avocatului Gabriel Biriș, fost secretar de stat în Ministerul de finanțe, acționar al firmei de asistență fiscală Biriș & Goran, Directiva a mai fost propusă de Comisie în 2010 dar propunerea a fost “parcată” pentru că nu s-a ajuns nici măcar aproape de obținerea unui consens între membri. Anul acesta a fopst reluată. Biriș spune că studiile făcute atunci cu privire la impactul propunerii arătau că România ar fi fost cel mai mare perdant.

”România să fie foarte atentă la detaliile de calcul ale alocării, la impactul pe care formula o va avea atât asupra bugetului cât și asupra atractivității țării noastre pentru investitori și să ne vedem interesul”, spune el.

”Ar putea fi un instrument de folos României în “efortul” de combatere a erodării bazei fiscale, cu o singură condiție: formula de alocare să fie corectă, deși nu prea văd cum ar putea fi, mai ales că prin consolidare pierderile din unele state vor reduce baza de impozitare pentru alte state”, spune fiscalistul.

Regulile impuse de noua Directivă se aplică companiilor ale cărei cifră de afaceri depășesc 750 milioane de euro, adică marii majorități a multinaționalelor din România. Importanța aspectelor sesizate de către cei doi consultanți fiscali este cu atât mai mare cu cât economia românească a ajuns în timp să fie dominată de marile multinaționale europene. Niciuna din primele zece companii din România nu are acționariat autohton. Firmele străine fac 42% din valoarea adăugată și au peste un sfert din numărul de salariați, deși reprezintă sub 8% din totalul companiilor prezente aici.