Sari la conținut

Fiscul vrea să combată munca la negru prin controale stricte, într-un program pilot de la 1 mai

ANAF solicită angajatorilor ca în termen de 90 de zile de la demararea proiectului să ia măsuri în vederea conformării voluntare la obligaţiile ce le revin conform prevederilor Codului muncii, Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală. Precizăm că se vor efectua inspecţii şi controale la nivelul contribuabililor care prezintă risc în ceea ce priveşte evaziunea în domeniul contribuţiilor sociale, de sănătate şi al impozitului pe venit”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

La controale vor fi trimise echipe mixte, în baza acordurilor de cooperare interinstituţională cu autorităţi ale statului cu competenţă în domeniu.

Munca la negru în România afectează sub diversele ei forme o parte importantă din totalul populaţiei care prestează activităţi dependente şi generează efecte negative considerabile asupra bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetului asigurarilor de sănătate”, se spune în comunicat.

În urma proiectului pilot, ANAF va realiza un model de conformare şi va stabili un program riguros de control şi de inspecţie axat pe identificarea muncii nedeclarate şi subdeclarate, proiectul urmând să fie extins în toată ţara de la 1 ianuarie 2015 şi pe întreaga perioadă de prescripţie a obligaţiilor fiscale.