Sari la conținut

Francul elvețian a ajuns astăzi la un nivel record

Ultima cotație a francului elvețian era de 4 lei și 43 de bani. 

Astăzi, Raiffeisen Bank a decis să reducă dobânda pentru clienţii cu credite în franci elveţieni, cu cinci luni înainte de termenele contractuale, ca măsură de sprijin în contextul aprecierii masive a monedei elveţiene. Dobânzile la franci elvețieni se actualizează de două ori pe an, iar termenul de reactualizare a dobânzii era, la Raiffeisen, în iunie 2015. Noua dobândă – care scade la 5,5% de la o dobândă medie de 6% - intră în vigoare de vineri, 23 ianuarie.

Raiffeisen este a treia bancă din România care anunță măsuri de ajutare a clienților în contextul crizei francului.

Luni, Volksbank România a anunţat că menţine pentru o perioadă de trei luni, până la 17 aprilie, cursul de schimb franc/leu folosit de bancă la 31 decembrie, de 3,8035 lei, pentru a ajuta clienţii care au credite în moneda elveţiană.

Anterior, OTP Bank România, o altă instituţie de credit care are acordate împrumuturi în franci elveţieni, a anunţat că va aplica reduceri ale marjei de dobândă cu până la 1,5 puncte procentuale pentru clienţii cu împrumuturi în CHF cu dobândă variabilă, pentru o perioadă de trei luni, pentru a reduce impactul cursului asupra ratelor.

Potrivit datelor prezentate de ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, 75.412 persoane fizice au credite în franci elveţieni, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la şase bănci.

Cursul francului elveţian anunţat de Banca Naţională a României a scăzut marţi cu 0,8%, la 4,4354 lei, după ce a înregistrat recorduri succesive în ultimele trei şedinţe.

Citiți și:

Decizie în instanță: Rată în franci elvețieni, plătită la valoarea de 2,1 lei