Sari la conținut

Fructe mai puţine şi mai scumpe după ploile abundente. Livezile lovite de intemperii vor aduce recolte slabe

Ploile din ultima perioadă ne pot lăsa fără recolta de fructe anul acesta. Cultivatorii spun că livezile ar putea fi grav afectate de cantităţile de apă şi se tem că ar putea rămâne cu buzunarele goale pentru că nu vor mai avea ce să vândă în pieţe.

Din păcate, ploile frecvente nu au permis proprietarilor de livezi să facă tratamentele necesare pentru pomi, aşa că producţia de fructe va fi mai mică în acest sezon. Primii care au de pierdut sunt vânzătorii din pieţe. Dezavantajaţi nu vor fi însă doar cei care au livezi. Afectaţi vor fi şi consumatorii, pentru că vor plati mai mult pentru un kilogram de mere, prune sau caise, de exemplu.

Proprietarii de livezi speră totuşi să nu mai plouă atât de des, pentru ca producţia de fructe să îşi revină, iar ei să nu ajungă la faliment.

Anul trecut, producţia de fructe pe hectar a fost, în medie, de 50 de tone.