Sari la conținut

Geografia șomajului. 45 de milioane de șomeri, în clubul țărilor bogate 

De regulă şomajul e pus pe seama faptului că oamenii nu au abilităţile cerute pe piaţă, alţii sunt de părere că ajutoarele generoase de şomaj descurajează muncă. Dar s-ar putea să fie şi o altă explicaţie – geografia. Un studiu al economiştilor de la Harvard scoate la lumină o legătură puternică între şomaj şi locul unde trăiesc şomerii.

Se poate spune că unele persoane sunt pur și simplu ghinioniste din punct de vedere geografic. În unele comunităţi numărul de slujbe disponibile este foarte mic și practic mulți șomeri se bat pe puține posturi. Studiul arată că de-a lungul timpului problema se adâncește, astfel de comunități sărăcesc și mai tare fiindcă tot mai multe afaceri se mută în zone mai dezvoltate.

Asta înseamnă că pentru a-și găsi o slujbă șomerii sunt nevoiți să parcurgă distanțe mult mai mari, ceea ce implică şi costuri pe măsură, și aici apare corelația dintre locul de reședință al unei persoane și șansele de a fi angajat. Un alt studiu prezentat de publicaţia The economist analizează 250 de mii de șomeri din America din 9 orașe diferite, printre ele și Chicago unde în unele cartiere șomajul e de două ori mai mare decât în restul metropolei.

Cercetătorii au decoperit că majoritatea locurilor de muncă disponibile sunt prea departe de cartierele unde trăiesc foarte mulți șomeri. Aceste comunități se află în zonele greșite, fără oportunități de angajare iar șansele de a-și depăși condiția sunt limitate. E un cerc vicios puternic, documentat de sociologi de-a lungul deceniilor. S-a observat o îngroșare a păturii de jos în cartierele sărace tocmai pentru că oamenii nu au acces la o piață sănătoasă a muncii.

În anii 2000, în aceste zone din orașele americane nivelul sărăciei a crescut cu 75 de procente. Problema e întâlnită și dincolo de granițele Americii. Un studiu din Franța arată că existența zonelor bogate și a celor sărace îi împiedică pe șomeri să își găsească un loc de muncă.

În Marea Britanie, cercetătorii au aflat că cei care trăiesc departe de companiile care fac angajări petrec mult mai puțin timp în căutarea unei slujble fiindcă nu își permit costurile de transport și mulți și-au pierdut oricum speranța că vor fi angajați. Adesea și domiciliul într-un cartier rău-famat e de ajuns pentru a fi refuzați la un interviu. E o concentrare a sărăciei în aceste cartiere și la pachet vin școli mai slabe și infracționalitate mai mare.

În acest context pentru locuitori e din ce în ce mai greu să scape de sărăcie iar șansele sunt că generațiile viitoare să fie tot mai afectate de inegalitatea de șanse. Direcții pentru remedierea problemei sunt rareori trasate de jucătorii economici. Comercianții vor să fie aproape de cei care au putere mare de cumpărare iar producătorii sunt de regulă plasați în apropierea furnizorilor.

Într-adevăr unele afaceri se dezvoltă pe un model social puternic, caută să facă o schimbare în comunitățile sărace angajând persoanele defavorizate însă exemplele sunt încă puține și la nivel general, nu fac o diferență. Unii analioti sunt de părere că șomajul din zonele sărace e o problemă care necesită intervenția statului. Se cere încurajarea construcției de case ieftine și investiții în infrastructură astfel încât șomerii să ajungă mai ușor la angajatori. În medie, după o călătorie de o ora și jumătate, americanii au acces la numai 30% din slujbele din oraş.