Sari la conținut

Gheorghe Piperea, consilier onorific al premierului Tudose

Avocatul va răspunde de chestiunile de fiscalitate, banking, piață de capital.

Avocatul Gheorghe Piperea, un critic al sistemului bancar autohton, a fost numit consilier onorific al premierului Mihai Tudose pe chestiuni de fiscalitate, banking, piață de capital și insolvență, potrivit unei decizii a prim-ministrului publicată joi în Monitorul Oficial, informează Agerpres.ro.

Anterior, timp de zece zile, această poziție legată de probleme financiar-fiscale a fost deținută de Eugen Teodorovici.

Surse oficiale au declarat pentru Agerpres că Eugen Teodorovici nu ar fi  respectat "disciplina comunicării" de la nivelul Executivului.

"E un principiu. Nu îl mai încalcă nimeni de astăzi din aparatul premierului", au spus sursele citate.

Fostul consilier: Partidul stabilește cât a fost deficitul  

Fost ministru pentru Fonduri Europene și al Finanțelor, Eugen Teodorovici s-a distins în ultima perioadă prin pozițiile critice și sincere luate la adresa politicilor guvernamentale și ale PSD. Chestionat miercuri privind deficitul bugetar al României în acest an și semnalele de alarmă trase de agenția de rating Fitch, Eugen Teodorovici, șef al Comisiei senatoriale de Buget Finanțe, spunea ironic că deficitul este o problemă de partid. Acesta dacă stabilește că deficitul bugetar este de 3% atunci acesta atât este, chiar dacă în realitate ar fi 5%. ”Am un gust amar din păcate, nimeni nu contestă, toată lumea acceptă”, spunea el.

Viitorul consilier: Corporațiile și-au împărțit economia. Nu se calcă pe bătături

Pe lângă discursul critic la adresa băncilor, avocatul Piperea, cadru universitar, a avut abordări critice și la adresa companiilor multinaționale prezente în România. În februarie 2017, pe pagina sa de Facebook, Gheroghe Piperea scria: ”Pe plan economic, 82% din PIB – ul României este „produsă” de corporaţii multinaţionale. Cu aceste corporaţii nu se poate concura, mai ales că, aşa cum ipocrit constata Isărescu acum câteva zile, firmele româneşti nu sunt capitalizate şi nici finanţate de bănci. Corporaţiile multinaţionale nu concurează nici între ele, întrucât, mai rău ca în China „comunistă”, şi-au împărţit sectoarele economiei, în aşa fel încât să nu se calce pe bătături. Scepticii să se uite la modul în care este împărţită distribuţia de energie electrică sau de gaze, la producţia de ciment şi la sistemul oligopolist bancar. Vor vedea că această împărţire a pieţei este o împărţire a prăzii. E evident pentru toţi oamenii oneşti şi rezonabili că provincia România este un rai al corporaţiilor. Pentru aşa ceva merită să te faci de râs ca CEO de bancă protestând alături de debitorii la creditele de retail, captivi ai acestora pe 25-30 de ani. Firmele româneşti nu doar că sunt nevoite să concureze între ele pentru supravieţuire, dar trebuie să suporte şi „concurenţa” firmelor care aparţin direct serviciilor secrete (da, oricât vi s-ar părea de ciudat, există asemenea „afaceri”, pe care legea intelligence-ului românesc le permite) sau care au fost deja capturate de acestea, ci şi urgiei taxelor de protecţie plătite „reprezentanţilor” reţelei descrise în poză. Ca să nu mai vorbim de acoperiţii din conducerea „concurenţilor” sau chiar din interiorul propriei structuri de personal, de acoperiţii din presă şi de semi-acoperitii din serviciul fiscal anti-frauda care, mereu, este concentrat pe firmele româneşti şi niciodată pe multinaţionale. Pentru că e o economie „de piaţă”, „liberă”, România a ejectat prin faliment peste 250 de mii de firme româneşti între 2009-2016. Şi a falimentat, în aceeaşi perioadă, un milion de persoane, adică unul din 5 salariaţi români. În anul 2015, multinaţionalele au făcut în România 250 mld lei cifra de afaceri. Cu toate acestea, impozitul pe profit plătit de acestea a fost de 3 mld lei. Poate ne explică dl Isărescu acest paradox aritmetic : cum e posibil ca 16% din ceea ce rămâne după ce sunt eliminate toate cheltuielile deductibile legale aferente acestei cifre de afaceri de 250 mld lei să rămână de plată doar 3 mld. Aşadar, să protestăm. Poate, până la urmă, o să reuşim să dibuim drumul”.