Sari la conținut

Ieftinirea ţiţeiului nu se vede la pompă. Bulgaria şi Ungaria au redus preţul carburanţilor cu 10%

Partida de şah geopolitic a început deja. Avem o miză foarte mare în preţul petrolului. Aş spune că Rusia a mutat deja. Este momentul ca vestul să decidă cum va răspunde. Important nu e cât de sus sau jos va ajunge preţul petrolul ci cât de mult va rămâne acolo”, a spus Claudiu Cazacu, specialist în tranzacţii cu petrol. 

În ultimul an, preţul petrolului pe plan internaţional a scăzut de la 115 dolari pe baril la aproape 100.

Petrolul şi gazele naturale reprezintă două treimi din exporturile ruseşti şi aduc jumătate din încasările la buget. Dacă preţul ţiţeiului scade într-un an cu 1 dolar faţă de perioada anterioară, se evaporă venituri de aproape 1,4 miliarde de dolari. Pentru a ţine preţul cât mai jos, Statele Unite încearcă să atragă de partea lor ţările arabe. 

„Preţul este menţinut constant pentru că există zone tampon. Arabia Saudită, despre ea vorbim, ar putea să ia decizia să mărească producţia de ţiţei într-un timp foarte scurt şi asta ar asigura necesarul de ţiţei pe plan mondial”, a spus Artur Stratan, director dezvoltare la o companie petrolieră. 

În România, preţul scăzut al ţiţeiului pe bursă ar putea fi susţinut de aprecierea leului în faţa dolarului american, moneda de referinţă pentru petrol. 

Dacă ne gândim cum era preţul petrolului acum trei luni de zile, dacă petrolul s-a ieftinit cu 10%, 15% cel mult, ar trebui să avem un 5-7% ieftinire. Ar trebui să fim pe această curbă descendentă”, a spus Claudiu Cazacu, specialist în tranzacţii cu petrol. 

Dar în loc să ieftinească benzina, companiile petroliere fac reduceri de 7 bani pe litru la sfârşit de săptămână. Adică şoferii primesc gratuit prin această reducere 10 mililitri de carburant. Valoarea reducerii este de aproximativ 3 lei la un plin de benzină. 

În Ungaria şi Bulgaria, carburanţii s-au ieftinit cu până la zece procente ca urmare a preţurilor scăzute pe plan mondial.