Încă trei malluri vor apărea în București. Un al patrulea așteaptă autorizație

Data publicării:
mall-6

Bucureştiul este oraşul cu cele mai multe malluri - are deja nouă astfel de centre comerciale şi, în perioada următoare, vor fi ridicate încă trei.

Toate statisticile arată că locuitorii Capitalei au în continuare cele mai mari salarii din ţară. Pe asta mizează şi un dezvoltator imobiliar care, în iulie, va începe lucrările pentru construirea unui nou centru comercial în nordul Capitalei, pe fosta platformă industrială Textila Dacia.

Nu este singurul proiect imobiliar de acest tip. Încă doi investitori construiesc mall-uri în estul Capitalei.

În următorii doi ani, va fi inaugurat centrul comercial situat la interesecţia şoselei Pantelimon cu Iancului şi un altul la câţiva kilometri distanţa, în cartierul Titan.

Un al patrulea aşteaptă aviz de construcţie. De altfel, studiile arată că Bucureştiul şi Sofia sunt oraşele cele mai atractive pentru astfel de investiţii, datorită costurilor de construcţie mici. Mai mult, oamenii cumpără alimente mai ieftine pentru a avea mai mulţi bani pentru distracţie, spun specialiştii.

„Oamenii consumă mai ponderat, caută mai mult să se distreze”, spune Marcelo Mihai, analist de retail

Întrebați ce ar trebui să găsească într-un mall, oamenii răspund că restaurante, magazine cât mai diversificate și un cinema, dar și spații de joacă mai mari, eventual și afară.

Părinţii sunt clienţii ideali. Se cheltuiesc peste 200 de lei într-o zi de duminică petrecută la mall cu întreaga familie.

Cu toate acestea, nu tuturor proprietarilor de mall-uri le-a mers la fel de bine. Cei care nu au oferit suficiente spaţii de distracţie sau locuri de joacă şi-au închis afacerea. Un centru comercial din sudul Capitalei a intrat în faliment şi apoi a fost transformat într-o clădire de birouri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri