Începe licitația pentru reparații la autostrada Soarelui

Data publicării:
gropi a2-1

Potrivit unui comunicat remis miercuri de către companie, a fost realizată o expertiză tehnică care oferă soluţia de reabilitare. În vederea realizării acestui proiect se va organiza o licitaţie publică pentru proiectarea şi execuţia acestui obiectiv cu respectarea termenelor impuse de Ordonanţa Guvernului nr. 34/2006.

Digi24.ro a informat marți în premieră despre începerea lucrărilor de reparație capitală a sectorului menționat.

Compania de Drumuri spune că tronsonul Drajna-Lehliu a fost dat în folosinţă în anul 2007, durata de viaţă a lucrărilor existente fiind de 6 ani. Costul lucrărilor se ridică la valoarea de aproximativ 46,5 milioane lei, lucrări necesare conform expertizei care constau în frezarea straturilor asfaltice pe o grosime de 12 cm şi realizarea straturilor de legătură şi a celui de uzură.

”Pentru celelalte tronsoane, calea I Bucureşti - Constanţa, şi calea II Constanţa - Bucureşti sunt prevăzute lucrări de întreţinere periodică şi reparaţii curente, conform Programului de punere în ordine a reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi (Urgenţa I şi Urgenţa II)”, spune compania.

"Reabilitarea acestui tronson este foarte necesară. Având în vedere că procesul de licitare la noi ar putea dura conform prevederilor legale până la 120 de zile, am alocat fonduri pentru Direcția Regională Constanţa astfel încât aceasta să înceapă procedura de licitare a proiectului cât mai curând. Cu scuzele de rigoare, cerem înţelegere din partea participanţilor la trafic, însă drumul necesită o intervenţie cât mai rapidă. Ne aşteptăm conform estimărilor noastre ca traficul în perioada estivală să nu fie afectat, dar în momentul în care vom fi gata să lucrăm, împreună cu Poliţia Rutieră vom încerca să găsim soluţia cea mai bună astfel încât traficul rutier să fie cât mai puţin afectat", afirmă directorul general CNADNR, Cătălin Homor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri