Sari la conținut

India vrea să le ofere ţărilor din Golf mâncare în schimbul petrolului

India ar împuşca astfel doi iepuri dintr-un foc - pe de-o parte îşi acoperă nevoile energetice, în condiţiile în care e al treilea cel mai mare importator de ţiţei din lume; dar în acelaşi timp îşi creşte şi exporturile alimentare.

Pe ambele pieţe, şi cea de mâncare, şi cea de petrol, există acum o supraoferta, motiv pentru care şi preţurile sunt destul de jos.

India este în momentul de faţă cel mai mare producător de orez din lume şi al doilea mare producator de grâu, în vreme ce ţările din Orientul Mijlociu importă cantităţi mari de alimente.

Acest schimb aduce aminte de programul Petrol contra Hrană conceput de ONU pentru Irak din dorinţa de a-i oferi acestei ţări posibilitatea să cumpere mâncare între 1996 si 2003, când se afla sub sancţiunile provocate de invadarea Kuveitului.