Sari la conținut
News Alert

INS: Economia a crescut cu 2,9% în 2014

Datele publicate astăzi de Statistică arată că economia României a crescut cu 0,5 la sută în ultimele trei luni ale anului trecut, faţă de trimestrul anterior.

Comparativ cu ultimele trei luni din 2013, creşterea este semnificativă, de 2,6 la sută. Datele nu sunt definitive, însă.

Economiştii spun că producţia industrială a avut o contribuţie majoră - avansul în acest sector a fost de peste 6 la sută anul trecut. Comerţul, care arată consumul populaţiei, şi-a pus şi el amprenta, cu o creştere de 7%.

Exporturile au evoluat şi ele mai bine. Companiile româneşti au exportat produse în valoare de 52,2 miliarde de euro, cu 5,8 la sută mai mult faţă de 2013.

Veştile sunt bune pentru 2015. Oficialii de la Bruxelles prevăd pentru România o creştere de 2,7 la sută anul acesta, peste prognoza Guvernului, care ia în calcul un avans al economiei de 2,5 la sută.