Sari la conținut

Intel dă afară 12.000 de angajaţi

 

Cele mai mari disponibilizări pe care le face Intel în ultimul deceniu vin după ce piaţa calculatoarelor a scăzut pentru al cincilea an consecutiv. Iar când computerele nu se vând, sunt afectaţi şi producătorii de componente.

Intel anunţă că se va concentra în perioada următoare pe pieţe ceva mai profitabile, cum ar fi cea a procesoarelor pentru dispozitivele din internetul lucrurilor sau cea a centrelor de date. Cum gigantul american a trebuit să îşi reducă dependenţa de piaţa PC-urilor, şi-a întărit în ultimii ani prezenţa pe segmentul procesoarelor pentru servere, care sunt mai scumpe şi mai profitabile.