Sari la conținut

Investitorii de pe litoral cer facilități fiscale

Reprezentanţii patronatelor din turism cer introducerea impozitului forfetar pentru a scăpa de controalele dese ale autorităţilor. 

„Am spus: Domnule, nu vreți să asumăm o obligație indiferent ce cifră de afaceri facem sau ce profit, încât statul să ia o taxa pauşal? Adică pentru un hotel de 200 de camere pe litoral plătim noi impozit pe profit de 40.000 de euro pauşal și restul ne privește pe noi. Noi nu mai suntem controlați zi și noapte contra unei taxe pe care o plătim, ca să putem face o afacere”, a declarat Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turism.

Investitorii din turism vor şi înjumătăţirea impozitelor pe clădiri, pe motiv că le înghit o mare parte din profit. În plus, ei propun şi o nouă formă de promovare a staţiunilor.

Ministrul Finanţelor le-a promis hotelielor că propunerile lor vor fi anlizate şi de specialişti şi, în măsura în care sunt şi în beneficul statului, vor fi introduse în forma finală a Codului fiscal.

Codul fiscal se află, în prezent, în dezbaterea Parlamentului. Reprezentanţii Guvernului speră ca forma finală să fie adoptată până la finalul lunii.