Ioana Petrescu, despre efectele imediate ale reducerii TVA la 9% pentru alimente 

Data publicării:
ioana petrescu digi3


Fostul ministru al Finanțelor, Ioana Petrescu, a amintit despre reducerea TVA la pâine. „Trebuie să ne uităm în urmă să vedem ce s-a întâmplat când s-a redus TVA la pâine, la 1 septembrie 2013. La un an după aceea, eu eram ministru și am făcut un studiu împreună cu Comisia Națională de Prognoză (CNP) să vedem care au fost efectele. Am observat că, pe parcursul unui an, reducerea de preț a fost de aproximativ 10%. Este adevărat că această scădere de preț a fost mai mare inițial, dar apoi, per total, un an după aceea a fost de 10%. Am mai încercat să calculăm să vedem dacă s-a redus evaziunea fiscală și colegii de la Prognoză au estimat o reducere de 20% la nivelul evaziunii din aceste domenii, aproximativ 300 de milioane de lei, și au mai estimat și o creștere a producției fiscalizate cu 18% la pâine și cu 16% la făină. De ce am menționat aceste lucruri? Pentru că această măsură este cea mai apropiată de reducerea TVA la alimente. Credem că se va vedea în preț, mai mult ca sigur nu 100%, dar se va vedea o scădere de preț semnificativă și, de asemenea, va exista o reducere a evaziunii fiscale. Vorbim, în zona agroalimentară de o evaziune foarte mare, în jur de 9,9 miliarde de lei estimată în 2012. Credem că această evaziune va scădea ca urmare a reducerii TVA”, a spus Ioana Petrescu, într-un interviu acordat Agerpres. 

Ioana Petrescu a spus că în mod evident se va vedea o creștere a consumului. „Comisia de Prognoză estimează că va crește consumul cu 0,3 puncte procentuale în 2015, iar Produsul Intern Brut cu 0,2 puncte procentuale datorită acestei măsuri. Ei mai estimează în jur de 20.000 de noi locuri de muncă nou create în 2015 — 2016, ca urmare a acestei măsuri. Per total, eu spun că este o măsură bună, care nu va afecta bugetul prea mult. CNP estimează în jur de 2,4 miliarde de lei impactul strict contabil pentru lunile rămase din 2015. Impactul pe un an întreg ar fi de 5 miliarde de lei. Cum am mai spus, deja avem colectări de 3,3 miliarde de lei în plus față de cât am prognozat în primele trei luni, deci, chiar dacă nu s-ar îmbunătăți colectarea în continuare, tot am avea cum să compensăm din punct de vedere contabil la buget reducerea de TVA. Dar să nu gândim numai contabil. Tot CNP estimează că un miliard se va întoarce la buget prin efectele asupra economiei. După cum am văzut și după reducerile de taxe de anul trecut, astfel de măsuri au efecte pozitive asupra economiei”, a spus Ioana Petrescu. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri