Sari la conținut

Ioana Petrescu, întrebată când vor fi primiţi banii de la KazMunaiGaz: Stăm extrem de bine la venituri

 

Întrebată de presă, la finalul şedinţei în care Guvernul a aprobat rectificarea bugetară, ce se mai întâmplă cu suma de 200 milioane dolari pe care statul român trebuia să o primească de la KazMunaiGaz, şi care ar putea fi astfel vărsată la buget, precum şi cu fondul de investiţii de un miliard de dolari pe care compania de stat din Kazahstan s-a angajat să îl deschidă, Ioana Petrescu a răspuns: "Pe rectificare sunt întrebări ?".

La insistenţele jurnaliştilor, ministrul s-a limitat doar la a spune că Guvernul stă "extrem de bine" la capitolul venituri bugetare, potrivit Mediafax.

La începutul acestui an, Guvernul a adoptat o hotărâre care adoptă memorandumul de înţelegere cu KazMunaiGaz, după ce la, finele anului trecut, preşedintele Traian Băsescu a contestat aprobarea acestui document prin lege.

Potrivit memorandumului, statul ar trebui să încaseze 200 milioane dolari prin răscumpărarea de către compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan a unui pachet de 26,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare.

De asemenea, KazMunaiGaz, acţionarul majoritar al Rompetrol, promite, în document, să înfiinţeze un fond de un miliard dolari care va investi în proiecte din domeniul energetic într-un interval de şapte ani.