Sari la conținut

Kerosen ieftin, dar zboruri la fel de scumpe 

Un petrol ieftin înseamnă şi un kerosen ieftin, dar companiie aeriene nu se grăbesc să ieftinească biletele. Cele aflate pe pierdere speră să ajungă pe profit cu ajutorul cheltuielilor mai mici cu carburanţii. Iar cele aflate deja pe profit folosesc banii economisiţi ca să cumpere avioane şi să investească în noi tehnologii. Decât să vândă mai multe bilete pe termen scurt, companiile aeriene consideră că aceste investiţii le vor ajuta să aibă mai mulţi pasageri pe termen lung.

Pentru companiile aeriene, ieftinirea petrolului este o binecuvântare. Cotaţia barilului a tras după ea în jos şi preţul carburanţilor pentru avioane.

În doar o lună, de la finalul lui septembrie, până la finalul lui octombrie, kerosenul s-a ieftinit cu aproape 9%. Iar faţă de anul trecut are un preţ cu 16% mai mic.

Carburanţii reprezintă o treime din cheltuielile unei companii europene. Şi, cu cât un operator are o flotă mai mare, cu atât sumele economisite din ieftinirea carburanţilor sunt mai consistente.

Însă puţini vor fi operatorii care vor transfera aceste economii în preţul biletelor. În loc să ieftinească zborurile, companiile vor ţine aceşti bani pentru ele.

De exemplu, reducerea preţului carburanţilor pentru avioane ar putea ajuta TAROM să revină pe profit mai repede, chiar şi fără o creştere a numărului de pasageri. Sau ar putea folosi banii care îi rămân în plus ca să stingă tensiunile dintre conducere şi personal.

În ultimele luni, piloţii şi însoţitorii de zbor de pe cursele scurte ale companiei aeriene au protestat de mai multe ori faţă de nivelul salariilor şi eliminarea unor bonusuri pe care le primesc doar echipajele de cursă lungă.

Proteste asemănătoare au existat la toate companiile europene aflate procese de restructurare. Iar cele care au anunţat disponibilizări, precum KLM, probabil că nu vor renunţa la reducerea numărului de angajaţi ca urmare a ieftinirii kerosenului. Ba din contră, vor folosi reducerea cheltuielilor ca să accelereze procesul de reorganizare.

După anii de criză în care şi-au îngheţat investiţiile, companiile aeriene vor să îşi cumpere avioane noi şi programe informatice care să lucreze mai eficient.

Decât să profite de o situaţie de moment şi să atragă pasageri pe termen scurt cu bilete mai ieftine, companiile aeriene preferă să investească în tehnologii de reducere a costurilor, care ar trebui să ieftinească biletele pe termen lung.

Iar o parte semnificativă din investiţii se duce chiar pe achiziţionarea unor avioane cu un consum redus de carburant, care să scap, cel puţin parţial, companiile aeriene de fluctuaţiile de preţ ale kerosenului.