Sari la conținut

La cât era cotat francul elvețian atunci când românii luau credite pe bandă rulantă

În perioada în care românii luau credite pe bandă rulantă, francul abia depăşea pragul de doi lei. Apoi s-a apreciat constant. În 2010 a trecut de 3 lei, iar astăzi a depăşit 4 lei. În traducere, rate duble pentru cei care s-au împrumutat în moneda elveţiană.

Pe pieţele internaţionale, francul este aproape de euro. După trei ani în care Banca Naţională Elveţiană a impus un plafon de 1,2 franci pentru un euro, cursul a ajuns pentru scurt timp subunitar, până la un minim de 78 de eurocenţi. A urmat o evoluţie extrem de oscilantă, iar în câteva ore s-a aşezat la 1,03.

Veste proastă pentru românii care au credite în franci elveţieni

Moneda din Ţara Cantoanelor a trecut peste cea americană, aşa că în acest moment este nevoie de doar 88 de franci pentru a cumpăra 100 de dolari.

Dacă francul s-a apreciat cu aproape 15%, Bursa de la Zürich a scăzut cu peste 9 procente, din cauza iminentei scumpiri a exporturilor elveţiene.

Celelalte burse europene au intrat pe roşu după anunţul băncii centrale elveţiene, dar şi-au revenit, iar indicii sunt acum în uşoară creştere.