Sari la conținut

Legea dării în plată. Cum funcționează aceasta în Statele Unite și UE

Legea dării în plată, aflată marți pe masa senatorilor din Comisia de buget pentru discuții, după ce această lege a fost retrimisă Parlamentului de către președintele Iohannis, nu este o invenție românească. Prevederi similare mai există și în alte țări, chiar dacă numărul acestora este mic, arată o analiză a Digi24.ro

Principalele diferențe privitoare la legislația dăriii în plată provin din diferențele existente pe piața piața ipotecară din Statele Unite și Uniunea Europeană. În timp ce în SUA în timp de criză, respectiv în perioada 2007-2010, prețul caselor a scăzut cu 20%, iar rata creditelor neperformante a crescut cu 300%, Uniunea Europeană a fost mult mai puțin lovită. Prețurile aici au scăzut în aceeași perioadă cu doar puțin mai mult de 5%, iar volumul creditelor neperformante s-a majorat cu 26%.

Diferențele provin și reglementarea diferită a creditării în UE și SUA. Ponderea împrumutului în valoarea totală a activului de cumpărat este limitată în UE, de la țară la țară, la 80-90%, fapt ce face ca împrumutatul din UE să dețină o parte mai mare din casa cumpărată. În consecință banca europeană riscă mai greu să ajungă în dificultate atunci când prețurile caselor pe piață se prăbușesc.

În Statele Unite, dată fiind ponderea mai mare a creditelor ajunse la default, darea în plată a devenit un fenomen mult mai obișnuit decât în UE.

Legislația în Statele Unite diferă însă de la stat la stat. În Alaska, Arizona, California, Florida, Idaho, Minnesota, North Carolina, North Dakota, Texas, Utah, Washington, creditorul nu poate da în judecată debitorul pentru a recupera suma împrumutată și trebuie să accepte pierderea. În unele state, cum ar fi California, protecția debitorului sub forma dării în plată funcționează doar la creditele destinate achiziției locuinței, nu și la cele angajate pentru finanțarea altor nevoi ale familiei, chiar dacă și acestea sunt garantate cu ipoteci.

În unele state se permite un singur litigiu pentru recuperarea debitului. În New York, creditorul trebuie să aleagă între lichidarea ipotecii sau acționarea debitorului în judecată pentru recuperarea debitului. Legi asemănătoare funcționează în California, Idaho, Nevada, Montana etc.

De regulă însă, creditele de tip ”non-recourse”, adică cele ce conțin clauze ce fac posibilă darea în plată, sunt mai greu de accesat (doar de către cei cu ratinguri bune) și presupun rate mai mare ale dobânzilor.

Spre deosebire de Statele Unite, darea în plată în Uniunea Europeană este o raritate, putând fi găsită doar în Spania. Un studiu făcut de London Economics în urmă cu 3 ani descria situația. ”Nu există în prezent o țară europeană care să aibă o soluție integrală a ”datio in solutum” (termen sub care sta în legislația UE darea în plată - n.red.) și care să se aplice tuturor creditelor ipotecare din acea țară. Singura țară din lume unde putem identifica o soluție parțială a ”datio in solutum” este Spania. Aici însă este limitat numărul persoanele ce pot solicita această soluție. Am găsit în Statele Unite exemple de credite ipotecare ”non-recoursive” care includ în costul creditului pe cel reprezentat de returnarea acestuia”, spune studiul.

Practic London Economics distingea între două modalități de aplicare a soluției dării în plată – ”datio in solutum”, una integrală, alta parțială și afirma că în UE se recurge doar la soluția parțială și aceasta doar în Spania.

Explicația prezenței Spaniei pe această listă este ponderea mare a creditelor ipotecare neperformante în această țară, fapt ce a silit Guvernul acestei țări să ia măsuri în perioada 2011-2012. Limitările ridicate în calea celor care pot solicita ”datio in solutum” au nemulțumit atât băncile, cât și asociațiile împrumutaților. Astfel London Economics arată că doar 12,8% din cei care s-au adresat pentru a primi asistență unei asociații a consumatorilor de credite se încadrau în cerințele legale. Cauzele respingerii au fost din cele mai diverse. Fie valoarea proprietății depășea limita maximă pusă la cumpărarea unei case, fie solicitanții aveau mai multe proprietăți, fie nu toți membrii familiei erau șomeri, fie plățile ce trebuiau făcute către bancheri nu depășțeau 60% din veniturile familiei.

Inițiator al proiectului de lege privind darea în plată, deputatul Daniel Zamfir acuză bancherii că vor să aducă România la o situație cu cea din Spania unde numărul mare al cerințelor ridicate în vederea calificării a făcut ca numărul celor ajutați de darea în plată să fie foarte limitat.

”În Spania efectele au fost devastatoare din cauza criteriilor și plafoanelor puse. După doi ani de funcționare a legii, Parlamentul UE a constatat la 8 octombrie 2015 într-o rezoluție că legea spaniolă este discriminatorie. La noi bancherii doresc același lucru”, spune parlamentarul.

Nemulțumiți au fost inclusiv românii stabiliți în Spania ce au accesat credite ipotecare. Într-o petiție adresată Parlamentului UE, anume 0626/2011, Daniel Marian Iorga, membru al asociației ”Platforma celor afectatați de Ipoteci” acuza că legislația spaniolă este neconstituțională și contrară declarației drepturilor omului, căci, spunea el, debitorii continuă să fie urmăriți de bănci deși au restituit bunul achiziționat cu banii împrumutați. În răspunsul formulat, Parlamentul european se declara preocupat de aceste aspecte, însă afirma că aceste probleme trebuie soluționate la nivel național și soluțiile trebuie să privească doar creditele noi.

Deși este puțin întâlnită în UE, darea în plată este conformă cu cerințele Uniunii. Articolul 28 a Directivei Creditelor Ipotecare 2014/17 cere statelor membre ”să nu împiedice părțile semnatare ale unui acord de credit să ajungă la înțelegeri conform cărora restituirea către creditor a activului sau a sumelor rezultate din vânzarea acestuia pot fi suficiente pentru plata creditului”.