Licitația pentru pasajul Domnești, de pe centura Bucureștiului, contestată de două firme

Data publicării:
pasaj domnesti

Contestaţiile au fost depuse chiar în ultima zi în care expira termenul legal de depunere a contestaţiilor, de către Drumuri şi Poduri Gheorgheni SRL şi asocierea Impresa - Itinera Spa -Expresconstruct Tys – Viadesign, potrivit News.ro.

În cazul acestei lucrări, este a doua serie de contestaţii. În octombrie 2015, comisia de licitaţie a declarat câştigătoare asocierea Straco -  Comnord -  Specialist Consulting, însă licitaţia a fost contestată de doi ofertanţi, între care şi Drumuri şi Poduri Gheorgheni SRL. Comnord este o societate la care a lucrat în 2013 inclusiv actualul director general al CNADNR, Cătălin Homor.

Instanţa a dispus reevaluarea ofertelor, însă rezultatul reevaluării, anunţat în 6 mai 2016, a fost acelaşi. 

În urma noilor contestaţii, demararea lucrărilor va întârzia din nou. Licitaţia a fost contestată deşi asocierea câştigătoare a cerut un preţ semnificativ sub cele licitate de competitori.

"Conform legislaţiei în vigoare urmează ca în termen de 20 zile aceaste contestaţii să fie soluţionate de către Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor", a precizat CNADNR.

Pasajul, care include o lucrare de artă cu un giratoriu suspendat, ar trebui să fluidizeze ciruclaţia rutieră în zona intersecţiei dintre işirea din Capitală spre Domneşti, dinspre Prelungirea Ghencea, şi centura Capitalei, unde se creează frecvent ambuteiaje în prezent.

Proiectul pasajului de la Domneşti a fost început, pe hârtie, încă din anul 2006, dar ani la rând nu s-a făcut niciun pas concret pentru derularea proiectului.

În 9 aprilie, sute de persoane din cartierele Drumul Taberei şi Ghencea, dar şi din localităţile Bragadiru, Domneşti şi Clinceni au organizat un marş de protest pentru a cere lărgirea şi modernizarea străzii Prelungirea Ghencea nu mai face face traficului şi amenajarea intersecţiei de la Domneşti, unde se formează cozi în care pierd ore întregi în trafic.

Licitaţia a fost subiectul unui conflict în ultimele săptămâni. Consilierul pentru infrastructură al premierului, Cătălin Drulă, a scris, în 29 aprilie, despre faptul că a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru construirea pasajul de la Domneşti.

După câteva zile, el a fost acuzat că a avut acces în mod ilegal la informaţii confidenţiale şi a fost denunţat la DNA, la Primul Ministru şi la Preşedinţie.

Potrivit plângerii formulate de o persoană numită Florin Matei, intrată în posesia News.ro, Drulă a fost acuzat că a făcut presiuni la adresa comisiei de licitaţii pentru urgentarea procedurilor. Consilierul premierului a respins acuzaţiile şi spune că nu a făcut nimic ilegal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri