Sari la conținut

Liviu Voinea. Nu suntem în recesiune. Ne aflăm în marja de eroare a INS, de 0,3%

Nu este recesiune, nu sunt îndeplinite condiţiile. Trebuie reanalizată, trebuie sa aibă scădere de PIB anualizate. Adică datele trimestriale! Pot fi reanalizate din nou, sunt medii mobile ale INS, este în interiorul marjei de eroare de 0,3%, se pot revizui în fiecare trimestru. Nu trebuie să ne uităm la datele trimestru la trimestru ci la datele anualizate. Avem creşterea producţiei industriale 8%, creşterea consumului populaţiei 8%, avem o scădere pe agricultură şi una pe construcţii, pe date anualizate, economia a crescut cu 2,9%”, a spus Voinea. 

El e precizat că este vorba doar de o încetinire a creşterii economice şi si-a exprimat încrederea că România va termina anul pe o creştere de 2,8%. 

Cifra de creştere economică este în linie cu cifra cu care s-a construit bugetul. Suntem în grafic pentru 2,8% până la sfârşitul anului. Este o încetinire a ritmului de creştere. S-a scos impozitul pe profitul reivestit, au fost măsuri de stimulare economică. Ar trebui ca rezultatele să se vadă în interval de maxim un trimestru. România va termina anul pe creştere, 2,8%, nu putem vorbi de recesiune”, a spus Voinea.

Majoritatea economiştilor consideră a fi recesiune o creştere negativă a produsului intern brut (PIB) timp de două trimestre consecutiv.