Sari la conținut

Loteria bonurilor fiscale. S-a anunţat data primei extrageri

Fondul de premiere se va majora cu sumele necesare rotunjirii valorii câştigului aferent unui bon fiscal.

Loteria bonurilor fiscale va consta în extrageri lunare sau ocazionale a bonurilor primite de cumpărători şi cu posibilitatea ca, din martie, un client să aibă dreptul să nu achite produsul selectat sau consumat dacă nu a primit bon fiscal de la comerciant.

Ordonanţa prevede că, începând cu 1 martie, în cazul refuzului agentului economic de a emite şi înmâna bon fiscal, cumpărătorul să poată să nu achite bunul dobândit sau serviciul prestat, având în vedere că o tranzacţie nefiscalizată nu reprezintă altceva decât o încălcare a legii. Aşadar, cumpărătorul poate păstra bunul fără să îl mai plătească în cazul unui refuz al agentului economic de a emite bon fiscal”, a transmis săptămâna trecută Ministerul Finanţelor printr-un comunicat.

La loteria bonurilor fiscale poate participa oricare persoană care îndeplineşte condiţiile, fiind eliminat pragul minim de vârstă de 18 ani. Astfel, în cadrul loteriei se va extrage un număr din intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziunile leului, precum şi data emiterii bonului.

Totodată, a fost eliminată restricţia de câştig cu un singur bon de persoană pe extragere. Astfel, în cazul în care o persoană are două sau mai multe bonuri câştigătoare la o extragere, va primi banii pentru toate bonurile câştigătoare. Spre exemplu, dacă la extragere a rezultat valoarea 85, atunci sunt câştigătoare bonurile fiscale cu valoare între 85,00 lei şi 85,99 lei.

Guvernul începe din iulie "Loteria bonurilor fiscale", cu extrageri lunare. Bugetul pentru acest an este de 10 milioane de lei

Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, după minimum 15 zile de la sfârşitul intervalului calendaristic participant la Loterie.

Toţi posesorii de bonuri fiscale care îndeplinesc cumulativ cele două condiţii trebuie să se prezinte, în termen de 30 de zile, la orice unitate ANAF pentru a depune bonul fiscal în original. În decurs de 10 zile de la expirarea perioadei, unităţile teritoriale transmit către ANAF lista persoanelor care au revendicat premiile.