Miliardarul George Soros pariază pe imobiliarele spaniole. Preţurile s-au redus cu peste 30% faţă de perioada de boom

Data publicării:
soros

După investiţiile în băncile greceşti, miliardarii George Soros şi John Paulson intră pe piaţa imobiliară spaniolă. Cei doi titani ai investiţiilor au cumpărat acţiuni de aproape 100 de milioane de euro într-o companie de imobiliare din Peninsula Iberică.


Soros şi Paulson profită de preţurile mici de acum, ca mai apoi să facă profituri mari din vânzarea lor peste ani. Este şi un semn că marii investitori încep să se încreadă mai mult în revenirea economică a Spaniei, unul dintre statele europene cele mai afectate de criză.

Compania de imobiliare în care cei doi miliardari au investit are planuri mari pentru următorii ani. Vrea să se listeze la bursa de la Madrid şi să obţină un randament al investiţiilor de peste 10% an de an.

Pariul făcut de Soros şi Paulson nu este însă lipsit de riscuri: economia Spaniei îşi revine, dar rata şomajului rămâne foarte sus, la aproape 26%. Cu toate acestea, marile fonduri de investiţii nu vor să piardă oportunitatea preţurilor joase de acum. Între 2007 şi 2013, preţurile la imobiliare s-au redus cu peste 30%. Anul trecut, investiţiile în imobiliare s-au dublat, la 2,7 miliarde de euro.

Business Club

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri