Ministerul Finanţelor: Am plătit datoria către fraţii Micula, dar Comisia Europeană ne obligă să o recuperăm

Data publicării:
ministerul de finante 2 1

 

Vineri, statul român a pierdut şi procesul prin care a cerut anularea sentinţei din decembrie 2013 de la Curtea de Arbitraj de pe lângă Banca Mondială (ICSID), prin care fraţii Viorel şi Ioan Micula au primit câştig de cauză într-un proces deschis în 2005. Oamenii de afaceri susţin că statul român trebuie să plătească peste 200 de milioane de euro, din care cea mai mare parte reprezintă penalităţi.

„Ministerul Finanţelor Publice a luat act de hotârârea ICSID. Din punct de vedere juridic, decizia nu schimbă cu nimic demersurile efectuate de statul român până la această dată. De altfel, Ministerul Finanţelor Publice a şi pus în executare hotărârea ICSID, chiar înainte de pronunţarea deciziei definitive a instantei de la Washington. Suma a fost plătită prin mecanismul de plată reglementat de Consiliul Concurenţei”, a precizat Ministerul Finanţelor.

Fraţii Micula, care deţin şi cetăţenie suedeză şi au obţinut facilităţi în baza unui acord româno-suedez, au dat statul român în judecată în octombrie 2005 la Curtea de Arbitraj a Băncii Mondiale, după ce statul român a anulat facilităţile fiscale pentru investitorii suedezi.

În decembrie 2013, fraţii Micula au obţinut o sentinţă favorabilă la ICSID, care a decis că statul român trebuie să le plătească circa 376 de milioane de lei (84 de milioane de euro, la cursul actual), la care se adaugă penalităţi.

„A fost ultima cale de atac a statului, această cerere de anulare. Acum, sentinţa este definitivă şi executorie în peste 150 de ţări. Toate argumentele folosite de către România şi Comisia Europeană au fost respinse de către arbitrii ICSID”, a comentat duminică, pentru News.ro, omul de afaceri Ioan Micula.

Ministerul Finanţelor a încercat să stingă datoria către fraţii Micula prin compensarea acestora cu datoriile la buget ale companiilor deţinute de către oamenii de afaceri. Astfel, Ministerul Finanţelor a şters, în 2014, datorii în valoare de 337 de milioane de lei (76 de milioane de euro) pe care grupul European Food SA, al fraţilor Micula, le avea către stat.

Însă Comisia Europeană a considerat compensarea datoriilor ca fiind ilegală şi a transmis României, în septembrie 2014, că a „ajuns la concluzia preliminară că executarea hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013 ar constitui un ajutor de stat nou şi incompatibil”.

„Conform deciziei Comisiei Europene, Ministerul Finanţelor trebuie în continuare să recupereze întreaga sumă. Altfel, România riscă declanşarea procedurii de infringement”, a precizat, luni, ministerul.

Sursa: news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri