Mișa: Lege prin care să nu scadă salariile în privat

Data actualizării: Data publicării:
ionut misa_govro

Ministrul Finanțelor spune că Guvernul va obliga printr-o prevedere patronii de firme să crească salariul brut al angajaților în așa fel încât să includă și contribuțiile pe care Guvernul ține să le treacă de la angajator la angajat. Declarația a fost făcută în Comisia pentru economie din Senat.

Se va introduce o normă tranzitorie care va stabili clar că salariul brut va include toată sarcina fiscală a angajatorului și să se stabilească un plafon și care să limiteze posibilitatea unui angajator de a reduce salariul pentru angajatul propriu”, a spus ministrul.

La ieșirea din comisie, ministrul le-a spus jurnaliștilor că „va fi introdusă o măsură tranzitorie care va obliga practic angajatorul, chiar și cel din mediul privat, să mențină un anumit nivel al salariului brut”.

Va fi o dispoziție legislativă prin care se va stabili ce va include tot salariul brut. El va fi practic suma tuturor celorlalte sarcini fiscale pe care le plătește un angajator pentru un angajat. Angajatorul nu va plăti niciun leu în plus pentru angajat”, a precizat ministrul.

Întrebat din nou de jurnaliști dacă angajatorii vor putea fi obligați să transfere contribuțiile în salariul brut al angajatului, Ionuț Mișa a răspuns: „Da, va fi o lege prin care aceste contribuții vor fi transferate angajatului și angajatorul va trebui să păstreze un anumit nivel al salariului brut. E o reglementare fiscală care se aplică tuturor agenților economici dintr-o economie. Statul are dreptul, atunci când consideră, să stabilească niște reguli și principii fiscale”.

Profesorul de economie Cristian Păun a spus la Digi24 că trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat este o măsură bună, dar că patronii nu pot fi obligați printr-o lege să treacă aceste sume în salariul brut al angajaților.

Problema e că nu poți interveni cu o lege în contractele private. Încalci prevederi constituționale. Contractul e legea părților într-o economie de piață și ai foarte multe limitări ca entitate publică”, a spus Cristian Păun.

Pe de altă parte, spune el, „acum piața muncii e în favoarea angajaților. Există un mare deficit de forță de muncă pe piață, exista alternativa migrației și alternativa angajării în sectorul public, pe salarii bunicele. Cred că angajatorii vor reconsidera foarte mult poziția de forţă în faţa angajaților, în ideea de a nu le creşte salariul brut. Ar trebui să lăsăm lucrurile să evolueze de la sine, fără foarte multă forță și să așteptăm să vedem dacă va fi efect de masă la nivelul angajatorilor. Eu zic că nu. Va fi marginal efectul și cei mai mulți angajatori vor trece aceste contribuții în brutul final. Pentru ei, contează să-și păstreze angajații, mai ales pe cei de valoare”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri