Sari la conținut

Moise Guran: „Ai noștri stau, nu știu ce li se întâmplă și își trag unii altora șuturi”

„Este greu de spus producţia la nivel naţional de lapte, în condițiile în care avem foarte multe cantităţi de lapte care nu ştim cât se produc, cum se consumă şi este vorba despre acel lapte produs în gospodăriile populaţiei care, din nefericire, în România sunt foarte multe. Este greu ca cineva să vă spună care este producţia exactă de lapte în România, dacă luăm în calcul fermele, gospodăriile populaţiei şi peste tot unde se duce laptele. Nu ştie nimeni cât mulge omul acasă, câtă brânză face, cum o consumă, o mai dă la vecini, o trimite la oraş. Ne îmbătăm cu apă rece dacă credem că cineva ne spune exact că asta e producţia de lapte produs în România azi”, a declarat Nicușor Șerban, președintele Holstein Ro.


 „În tot tămbălăul ăsta cu laptele, omul a considerat că e perfect dacă își trage singur un cartuș în picior, pentru că, zice domnia sa, laptele din România nu e bun! Pentru că nu se știe de unde provine. Și o bună parte din el vine de la...țărani, de la oameni care...cresc vaci! Vă dați seama ce crimă?!”, a comentat Moise Guran.

 „Prin genul acesta de exprimare, omul își face singur rău”, mai spune realizatorul Biziday. „Noi, orășenii, nu știm să facem diferențierea la supermarket de la cine e achiziționat laptele. Pentru noi toți este lapte din România, brânză din România. (...) Or, brânza din România a ajuns deja sperietoare la nivel european, din cauza faptului că autoritățile noastre nu au știut să gestioneze o situație. După ce prețul laptelui în România s-a prăbușit și după ce au fost scoase și cotele de lapte, în România s-a importat mult mai mult lapte din Ungaria și Polonia în special. Odată cu conflictul din Ucraina, o dată cu embargoul impus Rusiei, o bună parte din producția acestor țări care pleca spre Rusia a refulat în România, la niște prețuri, e adevărat, care îi bagă pe ai noștri în faliment, pentru că prețurile respective sunt de dumping, sunt de pierdere. Oricât iei pe laptele respectiv, tot e mai bine decât să îl arunci. Iar ai noștri stau, nu știu ce li se întâmplă și încep să-și tragă unii altora șuturi, că așa-i românul, când e mai încercat de nevoie, nu găsește altă soluție decât să nu fie unit”, comentează Moise Guran.

Criza brânzeturilor, mai spune el, dacă ar fi fost gestionată de la început așa cum trebuie de către autorități, poate n-ar fi ajuns să înrăutățească și mai mult această stare de pe piața laptelui, care are cauze geostrategice.

Ce poate face România în astfel de situație? De pildă, să acorde subvenție producătorilor. Eventual, poate să ceară chiar de la UE, în anumite condiții, acești bani. Țăranii români au o problemă majoră de concurență, dar n-au o problemă de calitate, conchide Moise Guran.

Urmăriți-i argumentația în materialele video de mai sus.

Întreaga emisiune „Biziday” poate fi urmărită aici.