Sari la conținut

Moștenirea imperiului Samsung costă 6 miliarde de dolari

La Samsung se pregăteşte un transfer de avere şi va fi unul foarte costisitor. Patriarhul Samsung, în vârstă de 72 de ani, este destul de bolnav şi se discută deschis despre împărţirea avuţiei între moştenitori. Şi succesiunea aceasta va fi taxată de stat cu 6 miliarde de dolari. Asta e legea în Coreea de Sud: taxa de moştenire pe averile mari este de 50% ceea ce, practic, înjumătățește moştenirea. Şase miliarde topite aşa, rapid, doar pe o taxă, nu sună bine, iar moştenitorii caută soluţii pentru a plăti mai puţin.

Există mai multe opţiuni pentru a reduce nivelul taxei către Fisc, dar cu riscuri.

Pentru a uşura povara fiscală ar trebui să spargă şi să descentralizeze conglomeratul Samsung, dar asta înseamnă slăbirea controlului de care se bucură familia Lee. Analiştii cred că vânzarea de acţiuni e din start exclusă - sunt cruciale pentru menţinerea controlului asupra diferitelor filiale ale grupului, iar cel mai pobabil familia va încerca să le păstreze, chiar dacă vor plăti scump pentru asta. Însă, combinaţia de metode de care le vor alege să micşoreze taxele riscă să nu fie percepută de public ca fiind legitimă.

Mai ales că Samsung, grupul care generează un sfert din produsul intern brut al ţării, nu are o imagine bună. Iar responsabil cu pătarea ei este chiar Lee Kun-hee. A încercat în trecut să transfere o parte din avere succesorilor săi prin diverse manevre, tocmai în ideea de a evita uriaşă taxă de moştenire.

În anii '90, fiul cel mare a preluat participaţii uriaşe în două companii din imperiu la un preţ mult sub preţul pieţei. Mogulul a fost găsit vinovat de abuz de încredere şi de evaziune fiscală şi i-a adus o sentinţă de trei ani de închisoare cu suspendare, de care a scăpat prin graţiere prezidenţială.

Orice încercare de a evita taxele ar putea să aducă lovituri de imagine şi probleme cu autorităţile. Conducerea Samsung e nevoită să echilibreze balanţa în aşa fel încât averea să rămână în familie şi totuşi să plătească Fiscului cât mai puţin.

Lee Kun-hee s-a judecat de-a lungul anilor cu fratele său cel mare pentru controlul şi părţi din companie. În urmă cu doi ani a câştigat un proces care riscă să submineze controlul asupra Samsung. Fratele deţine o companie de produse alimentare, desprinsă la rândul ei din Samsung-ul original, cel care făcea tăiţei în anii 30.

S-a dezvoltat pentru a deveni un conglomerat care are afaceri în aproape toate domeniile. Este cunoscut pentru electronice, dar e şi cel mai mare constructor naval din lume, producător de armament, proprietar de hoteluri şi are afaceri în sistemul financiar uriaşe.

Este ceea ce coreeni numesc un chabol, un grup uriaş controlat de o familie puternică, familie extrem de influentă în viaţă politică. Au existat scadaluri uriaşe de corupţie în care marile grupuri sud-coreene au fost acuzate de corupţie.