Sari la conținut

Mugur Isărescu, despre conflictul dintre Rusia și Ucraina: România nu este expusă la riscuri economice semnificative

Foto: Mediafax

Eventuale restricţii economice sau perturbarea schimburilor comerciale ar putea afecta exporturile României sau aprovizionarea cu gaze, însă riscurile generate de tensiunile Rusia-Ucraina în ceea ce priveşte România „par gestionabile”, potrivit prezentării „Romania: Recent Macroeconomic & Banking System Developments” a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Guvernatorul a susținut această prezentare săptămâna trecută, la întâlnirea grupului Ambasadorilor ţărilor asiatice, la invitaţia ambasadorului Malaeziei, Dato'Nik Mustafa Kamal Nik Ahmad, informează Mediafax.

Exporturile României către Rusia şi Ucraina reprezintă numai 4,7% din exporturile totale, astfel că o scădere de 10% a acestor schimburi ar reduce cu 0,16 puncte procentuale rata de creştere a Produsului Intern Brut, se spune în prezentare.

Totodată, în timp ce gazele naturale importate provin exclusiv din Rusia, România acoperă din producţia internă, în medie, 80% din necesar. Anul trecut, doar 15% din gazul consumat a fost de import, România ocupând astfel locul al treilea în topul ţărilor UE cu cea mai redusă dependenţă de importuri de energie.

O blocare totală a importului de gaze nu ar avea efecte tangibile până în perioada noiembrie - decembrie,potrivit prezentării BNR.

Investitorii ruşi au o prezenţă semnificativă în România, fie direct, fie prin holdinguri înregistrate în alte state UE, însă nici una dintre companiile cu acţionariat rus nu are "importanţă sistemică", notează guvernatorul, făcând referire la industria siderurgică (grupul rus TMK), metalurgia (Alro Slatina şi Alor Oradea) sau sectorul rafinării (LukOil, care deţine rafinăria Petrotel Ploieşti).

Sectorul bancar românesc nu are legături directe cu Rusia şi Ucraina. Băncile din România nu au acţionari ruşi sau ucraineni, iar expunerile băncilor româneşti pe entităţi din cele două ţări sunt „neglijabile”, notează BNR.

Singurele vulnerabilităţi ale sistemului bancar din România la criza geopolitică din ţara vecină se referă la potenţiale efecte de „revărsare”, având în vedere expunerea băncilor din Austria şi Franţa pe Rusia şi Ucraina.

Solvabilitatea şi lichiditatea confortabilă din sistemul bancar românesc ar trebui să acopere astfel de riscuri, dacă ele se vor materializa, arată BNR.

Impactul tensiunilor din regiune asupra pieţei de capital şi pieţei valutare a fost moderat până în prezent şi nu a avut efecte de durată, se mai arată în raport.

Din totalul exporturilor României către Rusia, 59% reprezintă utilaje şi echipamente de transport, 17% bunuri prelucrate, iar 13% produse chimice. Importurile României din Rusia sunt constituite aproape în totalitate din petrol, gaze şi diverse produse din domeniul energiei şi resurselor naturale.