Muncitori pentru mașini nemțești. În Mehedinți vor fi fabricate piese pentru BMW, Audi și Mercedes

Data publicării:
fabricamed

Primul pas pentru începerea construcției fabricii în care vor lucra aproape 1600 de persoane a fost făcut. Planul Urbanistic Zonal a fost deja aprobat.

„Își doresc ca prima clădire, primul tronson sa îl dea gata în luna decembrie, pentru ca este o clădire tip sandwich, vin, le aduc direct asamblate, pregătesc terenul și le pun la fața locului", spune Marius Screciu, viceprimarul din Drobeta Turnu-Severin.

Firma din Portugalia va investi cinci milioane de euro în clădiri și inca cinci milioane în tehnică și aparatură, iar salariul mediu al unui muncitor va fi în jur de 900 de lei.

Inițial, portughezii ar fi vrut să îşi deschidă fabrica în Iași sau Alba-Iulia. Dar numărul mare de șomeri şi apropierea de o altă uzina care le apartine, in Arad, i-a atras spre Severin.

Pentru șomerii din zona, construcția ar însemna o gură de oxigen. Oamenii speră totuși la salarii mai mari.

Judeţul Mehedinți este de ani de zile printre judetele cu o rată mare a somajului. În evidenţele AJOFM sunt înregistrate peste 12.400 de persoane fără loc de muncă.

Compania portugheză care se pregateste sa deschida fabrica din Drobeta Turnu Severin produce subansamble pentru constructori auto de renume, precum BMW, Audi şi Mercedes.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri