Nezavissimaia Gazeta: Rusia ar trebui să renunțe la South Stream. Cum a influențat România această decizie

Data publicării:
south stream

@ FOTO: gazprom.ru

Creșterea volumului de gaz prin conducte care ocolesc Ucraina s-ar putea dovedi o idee proastă pentru Gazprom, scrie cotidianul rus. În condițiile în care relațiile cu Rusia se deteriorează, europenii doresc să-și reducă dependența de gazul rusesc, ceea ce afectează direct proiectele majore ale Rusiei în materie de exporturi: gazoductul Nord Stream, deja funcțional, și proiectul South Stream.

Marea Britanie a refuzat, luni, o prelungire pe propriul teritoriu a gazoductului Nord Stream, arată cotidianul rus. România, care ar fi putut ajuta Gazpromul să ridice restricțiile antimonopol impuse proiectului South Stream, renunță, de asemenea, la o cooperare strânsă cu Rusia, notează publicația citată.

Proiectul de prelungire a gazoductului până în Regatul Unit a fost sugerată în urmă cu doi ani, iar liderii britanici au susținut ideea până acum. Totuși, prelungirea gazoductului ar fi fost benefică în primul rând pentru Rusia. O cooperare mai strânsă cu Regatul Unit ar fi permis umplerea Nord Stream, care este departe de a funcționa în prezent la capacitatea sa maximă.

Dat fiind că factorul politic prevalează din ce în ce mai mult asupra economiei, perspectivele proiectului South Stream, care întâmpina deja dificultăți înainte de izbucnirea conflictului ucrainean, devin și mai vagi. De pildă, România ar fi putut ajuta Gazprom să-și diversifice aprovizionările via South Stream. Dacă gazoductul ar fi transportat, în afară de gazul rusesc, și gaz provenind din cel puțin încă o țară, România, Gazprom ar fi avut șanse să obțină ridicarea restricțiilor antimonopol impuse de UE acestui proiect, scrie Nezavissimaia Gazeta.

În cele din urmă, România a renunțat la proiectul South Stream și dorește să devină independentă energetic de Rusia, fapt pe care îl percepe ca un semn de independență politică, mai notează publicația rusă.

Nu numai umplerea cu gaz a conductei South Stream a fost pusă sub semnul întrebării, dar și construcția în sine a gazoductului pe teritoriul altor țări, cu precădere Bulgaria.

Totuși, nu toate țările sunt gata să renunțe la construirea gazoductului.

Circulau luni informații că autoritățile ungare încearcă să găsească o modalitate de a ocoli interdicțiile UE astfel încât să poată construi South Stream. Ungaria și-ar putea modifica legislația pentru a putea lansa construirea gazoductului fără să mai fie necesară consultarea Uniunii Europene. Ungaria ar urma să lanseze proiectul în următoarele șase luni și să încheie lucrările până în 2017.

Confruntarea politică afectează viața economică. Toate cheltuielile Rusiei, inclusiv construirea Coridorului sudic pe teritoriul rus, riscă în final să se dovedească inutile, consideră un analist politic citat de Nezavissimaia Gazeta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri