Noul guvernator al Băncii Centrale de la Chişinău, implicat în privatizarea Distrigaz Sud

Data publicării:
SERGIU CIOCLEA

În timpul audierilor din Parlament, liderul comunist Vladimir Voronin l-a întrebat la ce i-au folosit atâtea cetățenii și dacă nu ar fi mai corect să renunțe la două dintre ele. „Dacă, Doamne ferește, se întâmplă ceva, noi în care țară v-am găsi pe dvs?” a întrebat liderul comunist.

Cetățenia română pentru mine este una de suflet. Nu am nici pașaport, nici buletin de identitate românesc. Nu am folosit această cetățenie, nici pentru deplasare, nici pentru beneficiu. A fost un demers al familiei, bunicii mei s-au născut în România, a fost un moment luminos pentru viața lor, a fost un demers familial pe care l-am susținut și nu am niciun sentiment de rușine. Am primit-o în 2009. Toată cariera mea în Franța am făcut-o ca cetățean moldovean. Legislația franceză permite să obții (cetățenia) după ani de studii, după trei ani de impozite, eu am așteptat până în 2009, practic în momentul în care am fost la nivelul cel mai înalt în cariera mea. În acel moment am simțit că este și casa mea, călătoream, dar tot la Paris mă întorceam, așa a fost să fie și nu credeam că într-o zi am să fiu în fața dumneavoastră. Pot să vă spun că pentru BNP Paribas am fost cetățean moldovean, pentru Guvernul român, când am fost consilier, am fost cetățean moldovean, pentru Guvernul rus, când am fost agent de privatizare, am fost cetățean moldovean și ca cetățean moldovean am obținut încredere pentru operații foarte complicate și informații confidențiale, deci dacă altă lume a avut atâta încredere în mine în calitatea de ne-cetățean local, sper ca în țara mea să am încredere din partea dvs”, le-a explicat deputaților Sergiu Cioclea.

Acel moment când răspunsul Dlui Sergiu Cioclea, Guvernatorul ales al BNM, nu mai are nevoie de nici un comentariu.Cetățenia română este o redobândire. Este o cetățenie de suflet. Nu am nici pașaport, nici buletin de identitate. Nu am folosit această cetățenie. A fost un demers al buneilor pentru că s-au născut în perioada României Mari, perioadă luminoasă din viața lor.Sursa video: www.privesc.eu

Posted by Ionel Pușcaș on Friday, March 11, 2016

Pentru candidatura lui Cioclea au votat deputații PL, PD, PLDM, PCRM și cei neafiliați, în total 61 de voturi, relatează agora.md.   

Sergiu Cioclea are peste 17 ani de activitate în domeniul sectorului financiar-bancar și are tripla cetățenie: moldovenească, română și franceză.

Are 42 de ani, a fost şef de promoţie în liceu și are diplome de master și studii post-universitare la una din universitățile din Paris.

Sergiu Cioclea a fost desemnat în funcția de guvernator al Băncii Centrale de președintele Parlamentului, Andrian Candu, după ce a fost selectat de o comisie specială pentru desemnarea unei candidaturi. 

Studii menționate în CV:

1991-1994 Academia de Studii Economice din Moldova;

1994-1995 Studii de Masterat în științe economice la universitatea Pantheon-Assas din Paris (Franța);

1995-1996 studii post-universitare (DEA) în domeniul Economie internațională și dezvoltare la aceeași universitate din Paris.

Sergiu Cioclea are peste 17 ani de experiență în sectorul financiar-bancar. Și-a început cariera în calitate de economist în departamentul Cercetări economice de la BNP Paribas (Paris). Era responsabil pentru analizele ce țin de riscul de țară pentru Europa Centrală și de Est, Rusia, statele CSI și Turcia.

În 1998 a activat la Londra în calitate de Bond Analyst în cadrul grupului BNP Paribas.

Între 2000 și 2007 a ocupat funcțiile de Asociat, vice-președinte și director al diviziei Europa centrală și de est al departamentului de Finanțe Corporative, BNP Paribas (Paris). A participat la privatizarea numeroaselor companii de stat și bănci din România, Bulgaria, Slovacia, Serbia, Lituania ș.a. De asemenea a contribuit la achiziționarea de către Gaz de France a companiei românești Distrigaz Sud.

Între 2008 și 2015 a activat de asemenea în cadrul grupului BNP Paribas, de această dată la Moscova, în calitate de Director general, Șeful departamentului Finanțe Corporative. Este membru în comitetul de conducere ala BNP Paribas ZAO.

Sergiu Cioclea vorbește fluent româna, franceza, engleza și rusa. 

CV-ul complet îl puteți studia AICI

Guvernatorul Băncii Centrale este numit în funcție pentru o perioadă de 7 ani. Sergiu Cioclea își va prelua funcția din data de 11 aprilie 2016, în urma unei cereri personale pentru a-și face aranjamentele de ordin fiscal și administrativ din Franța.

Postul de guvernator al Băncii Centrale de la Chișinău a devenit vacant în urma demisiei fostului guvernator, în septembrie anul trecut, în plin scandal politico-financiar legat de miliardul de dolari „dispărut” din trei bănci moldovene.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri