Novacul afumat și alte 13 produse tradiționale româneşti aşteaptă certificare europeană

Data publicării:
carnati plescoi

 

Din cele 1.440 de produse certificate la nivel european în acest moment, doar trei sunt din România: magiunul de Topoloveni, salamul de Sibiu şi telemeaua de Ibăneşti. Italia are 290 de poziţii pe această listă, iar Franţa, alte 200.

România aşteaptă răspuns de la Bruxelles pentru încă 14 produse, spune ministrul Agriculturii. „Sperăm să iasă cât de curând novacul afumat, solicitat de o asociaţie din zona Braşovului. Şi mai avem o serie de produse - caşcaval de Seveni, din Botoşani, şi cârnaţii de Pleşcoi, din Buzău”, a explicat Achim Irimescu.

Sunt dosare depuse pentru obţinerea titlului de produs protejat la nivel european pentru 24 de vinuri, ţuici şi palinci.

„Eticheta cu protejat la nivel european nu doar că ridică valoarea produsului, care pe piaţă va fi apreciat ca atare, dar e protejat ca să nu fie copiat şi în UE, dar şi în acordurile bilaterale pe care UE le are”, a adăugat Achim Irimescu.

Ministrul a vorbit şi despre proiectul unei asociaţii maghiare, care vrea să obţină protecţie pentru kürtős kalács. Solicitarea este contestată de Ungaria, care susţine că produsul îi aparţine. „Probabil că vom găsi o cale de compromis, deoarece cozonacul secuiesc se produce nu doar în Romania, ci şi în Ungaria, Slovacia şi Cehia. Probabil că vom reuşi în final să facem o protecţie pe regiune, pe specialitate tradiţională garantată”, a mai spus ministrul Agriculturii.  

Citiţi şi:

Telemeaua de Ibăneşti, contestată de greci

Kürtős kalács de România


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri