Sari la conținut

O companie austriacă, concurentă IKEA, intră în România

În timp ce suedezii de la IKEA analizează încă oportnitatea extinderii lor în vestul țării, o firmă austriacă cu profil similar își face intrarea în România, mai întâi printr-un magazin în Timișoara, apoi prin alte două magazine, în Cluj și București.

xxxlutz

Compania asutriacă XXXLutz va deschide în toamna acestui an un prim magazin în România, în Timișoara, potrivit publicației opiniatimisoarei.ro.

Acesta este pe locul 2 în lume în topul vânzătorilor de mobilă și bricolaj în Europa, după IKEA.Magazinul va fi deschis sub brandul Momax, o divizie a grupului XXXLUTZ, care cuprinde gama mediu premium a lanțului.

Magazinul își va deschide porțile în această toamnă pe Calea Aradului, la nr. 123. Compania austriacă are o cifra de afaceri de 3,7 miliarde de euro și 28.000 de angajați în 297 de magazine în toată Europa. Este pe locul 2 în topul vânzătorilor de mobilă și bricolaj în Europa și pe 3 în lume, pe locul 1 fiind IKEA.

Magazinul de la Timișoara va avea 6.500 mp, iar întreg terenul va fi de 11.880 mp. După cel de la Timișoara, XXXLUTZ va deschide alte două magazine în Romania, la Cluj și București. Pe lângă IKEA, XXXLutz va avea drept concurentă și firma Kika.