Sari la conținut

O nouă restructurare la CFR Marfă

La finalul lunii trecute, compania care administrează infrastructura feroviară i-a blocat conturile pentru o datorie de aproape 450 de milioane de lei.

De asemenea, vânzarea CFR Marfă este cerută tot mai insistent de către Bruxelles, care în urmă cu trei ani a fost de acord cu o curăţare a companiei de datorii în valoare de 1,7 miliarde de lei în vederea privatizării.

Acel ok dat de Comisia Europeană nu mai este valabil în acest moment. Am avut solicitări de la DG Competition despre acea ştergere de datorii, conversie de acţiuni cum a fost de fapt. Ei au considerat că aceasta a fost o formă de ajutor de stat. Ei pun o presiune şi mai mare pe continuarea procesului de privatizare”, a explicat ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

Pericolul este ca Bruxelles-ul să ceară ca banii să reapară în bilanţul transportatorului feroviar, ceea ce ar trimite CFR Marfă direct în faliment.

O nouă încercare de a vinde compania de stat ar putea avea loc abia în 2017, între timp, CFR Marfă trebuie restructurată şi adusă pe profit, spune ministrul Transporturilor.

La finalul lunii octombrie a anului trecut, transportatorul feroviar de marfă avea o pierdere de aproape 44 de milioane de lei.

Restructurarea ar urma să se facă după un plan întocmit de o firmă de consultanţă care va fi aleasă până în vară. Şeful de la Transporturi spune că nu vrea să dea oameni afară, ci să eficientizeze compania.

„Ei vor avea, în principiu, şase luni pentru redactarea şi implementarea primelor măsuri de restructurare. După care vor intra într-o fază de maturitate 9-12 luni în care se vor vedea rezultatele acestei restructurări. Estimăm finalul lui 2017, începutul lui 2018, pentru privatizare”, a explicat ministrul Transporturilor.

Între timp, problemele la CFR Marfă se adâncesc. Pentru că nu era la zi cu plata taxei de utilizare a infrastructurii, CFR Infrastructură i-a blocat la finalul lunii trecute conturile.

„Din ăia 450 de milioane de lei, undeva pe la 174 de milioane sunt numai penalităţi. Ne-au somat să semnăm un contract de eşalonare, să garantăm cu bunuri, terenuri, clădiri şi ce mai are CFR Marfă”, a declarat președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu.

Poprirea a fost deocamdată ridicată, însă compania nu s-ar afla într-o astfel de situaţie dacă ar reuşi să recupereze banii de la firmele de stat pentru care transportă marfă.

„Cel mai grav este că nimeni nu face nimic ca CFR Marfă să-şi recupereze, că are şi ea la rândul ei 560 şi ceva de milioane de recuperat de la diferiţi clienţi la care statul este acţionar 100%, gen CET Govora, CNH”, a subliniat Iulian Măntescu.

CFR Marfă are aproape 6.400 de angajaţi, şi un parc de material rulant care este format din circa 34.000 de vagoane şi 900 locomotive.