Sari la conținut

O singură ţară, mai multe economii

Basarabia, după 106 ani de dominație rusească, nu crescuse. Provincia de dincolo de Prut, periferie a imperiului țarist, a rămas într-o dezvoltare de Ev Mediu.

Moldova din vechiul regat nu era nici ea departe. Erau discrepanţe mari între provincii. După o sută de ani, trăim tot într-o ţară cu diferenţe uriaşe între regiuni. Fie că vorbim de cele istorice, fie de cele mai noi, regiunile de dezvoltare.

Integrarea şi convergenţa tot e aşteptată. În secolul trecut, legătura dintre provincii se făcea cu trenul. Care mai greu, mai încet, mergea. Acum avem nevoie de autostrăzi. Care ne lipsesc. Nici la o sută de ani de la Uunire, România nu este unită aşa cum ar trebui.

Sunt decalajele uriaşe din societatea noastră care trasează linii inclusiv pe hartă. Pe harta Bucureştiului unde ai Rahova săracă şi nordul corporatist. Pe harta României unde 11 judeţe aduc doar 10% din PIB, iar capitala 30%. În toată Europa sunt discrepanţe între regiuni... dar la noi se cască nişte canioane fără fund tocmai între regiunile istorice unite la 1918.

Au trecut 97 de ani de la Marea Unire dar decalajele dintre Transilvania, Muntenia şi Moldova persistă.

În date mari, România are un PIB pe cap de locuitor 7.500 de euro. Dar în Moldova e de doar 4.300 de euro. E cea mai săracă regiune a României - abundă judeţele cu şomaj mare, oameni asistaţi social şi lipsesc investitorii. La fel şi infrastructura. De 26 de ani, o autostradă care să lege Moldova de Vest a rămas la nivel de promisiune. Restanţele însă costă bani.

Dacă Transilvania şi Banatul au exportat anul trecut mărfuri în valoare de 98 de miliarde de lei, exporturile Moldovei au fost de 15 ori mai mici, arată calculele Ziarului Financiar.

Muntenia a exportat, chiar şi dând la o parte Bucureştiul, marfă de 77 de miliarde de lei, cu mult peste livrările Moldovei peste graniţă. Integrarea economică a acestei regiuni n-a fost însă printre priorităţile niciunui Guvern de după '89. Deşi e dezavatajată geografic prin depărtarea mare faţă de Occident, nu s-a luat nicio măsură pentru scurtarea distanţelor.

În ultimii 5 ani în Moldova s-au făcut investiţii în infrastructura de numai 1,8 miliarde de lei, pe când în vest s-au cheltuit 16 miliarde, adică de 9 ori mai mult, iar în sud, de 2,5 ori mai mult.

Practic, dacă investiţiile în drumuri pe cap de locuitor au fost în Transilvania şi Banat de 2.400 de lei, pentru fiecare moldovean nu s-a investit decât puţin peste 400 de lei. Proiectele de anvergură - precum autostrada care să treacă Munţii Carpaţi - lipsesc, deşi ar fi singura şansă de integrare economică. Moldova rămâne izolată. În timp ce în restul ţării se fac autostrăzi, cea mai mare investiţie în infrastructura Moldovei din ultimii 5 ani a fost simpla reabilitare a unui drum naţional. Efectele se simt în nivelul de trai. Viaţa din estul României nu are multe în comun cu cea din vestul ţării.

La Timişoara şomajul e atât de mic încât angajatorii se bat să atragă muncitori din alte oraşe. La Vaslui, şomajul e de peste 11%, 25.000 de oameni trăiesc din ajutoare de la stat iar alţi 20.000 sunt incluşi în sistemul de asistenţă socială.

O adevărată centură a sărăciei există însă şi în sud. Din Banat până în Delta se întind 5 din cele mai sărace 10 judeţe din România, arată datele Comisiei Naţionale de Prognoză. Mehedinţi, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa şi Tulcea aduc fiecare mai puţin de 1% din PIB-ul României. Însă tocmai pentru reducerea acestor decalaje România primeşte fonduri europene. Banii sunt însă atraşi mai degrabă la Iaşi decât la Vaslui, mai mult la Braşov, mai puţin în Covasna, mai mult în zonele mai bogate cu firme şi proiecte viabile decât în cele sărace, unde birocraţia europeană e adesea zid în calea dezvoltării.