Sari la conținut

Oradea, primul oraş din România cu două reţele de energie electrică

După ce, acum doi ani, RCS & RDS a intrat pe piață ca producător de energie electrică, iar de la începutul anului este furnizor de electricitate, se pregătește acum de realizarea unei rețele proprii de distribuție.

Înregistrăm o premieră în România. Principalul câștigător va fi cetățeanul”, a spus Ilie Bolojan, primarul Oradei.

„Avem în sistem o procedură ca să putem servi prompt. Iar în calitate de distribuitor, da, vom veni cu un cablu nou la dumneavoastră în proprietate”, spune, la rândul său, Nelu Dumea, director regional la RCS & RDS.

Vom fi primul oraș din România cu energie ieftină pentru companiile care investesc în Oradea”, a mai spus primarul din Oradea.

Procesul de autorizare ca distribuitor este în plină desfășurare. Primăria Oradea, ca partener RCS & RDS, va oferi companiei terenuri pentru construirea unor stații de transformare și distribuție.

Energia electrică provine din două surse. Din producție proprie - și vom mai construi surse -, precum și din achiziții de energie pe bursă”, explică directorul regional al RCS & RDS, Nelu Dumea.

Energia electrică va fi furnizată consumatorilor la un preț cu aproape 20 de procente mai mic decât cel actual.

Vom realiza economii foarte importante la bugetul local, de cel puțin 1,1 milioane de euro anual”, estimează Ilie Bolojan.

Energie electrică mai ieftină primește deja regia de transport local. De la 1 mai, și iluminatul public al orașului se va baza pe electricitatea oferită de RCS & RDS. Autoritățile spun că de tarifele scăzute vor beneficia și firmele din parcul industrial. După ce Consiliul Local va fi de acord cu parteneriatul, Primăria va încasa 10% din profitul rezultat în urma vânzării către terți.