Sari la conținut

Petrom a luat un credit de un miliard de euro

 OMV Petrom a contractat o linie de credit multi-valută în valoare de un miliard de euro

Prin acest credit, OMV Petrom înlocuieşte o linie de credit contractată în noiembrie 2011, care a însumat 930 de milioane euro, cu scadenţa în 2016 şi neutilizată, anunţă Mediafax.

„Am refinanţat linia de credit contractată în 2011 înainte de scadenţa finală a acesteia pentru a beneficia de evoluțiile favorabile din prezent de pe piețele financiare. Extinderea maturităţii programului de finanţare permite OMV Petrom să menţină o poziţie financiară solidă într-un context plin de provocări legate de preţul ţiţeiului. Faptul că oferta a fost suprasubscrisă într-un timp relativ scurt este o confirmare a credibilităţii de care se bucură OMV Petrom pe pieţele financiare”, a declarat într-un comunicat Andreas Matje, directorul financiar al OMV Petrom.

Compania din grupul austriac OMV va folosi banii, dacă va fi necesar, pentru finanţarea operaţiunilor curente.